Ministrul Sănătății le cere medicilor să nu se RELAXEZE: ”Încă nu am trecut de ceea ce e mai greu”
Apel către cadrele medicale venit din partea ministrului Sănătății. Nelu Tătaru le cere să nu se relaxeze, pentru că nu a trecut încă ce era mai greu. Ministrul îi îndeamnă să nu dispere, chiar dacă unii români nu cred în virus și ignoră regulile de protecție.
Ministrul Sănătății dă asigurări că sunt suficiente locuri în unitățile medicale deși numărul bolnavilor a crescut în ultimele zile. Nelu Tătaru susține însă că nerespectarea regulilor de protecție, de unii români, sunt piedici puse medicilor în lupta cu noul coronavirus.
”Un corp medical care acum, în momentul ăsta dacă vreți, îi văd deznădăjduiți pentru o muncă care nu numai că nu a fost apreciată, dar în momentul ăsta chiar se calcă pe acea muncă, forțând un pic și efortul și răbdarea lor”, a declatar Nelu Tătaru, luni.
Ministrul Sănătății are însă și un mesaj pentru unele cadrele medicale: ”Am vazut puțină relaxare din partea personlului medical. Aș recomanda să nu ne relaxăm, încă nu am trecut pasul”.
Potrivit autoritățlor, de la debutul epidemiei la noi în țară peste 3.300 de persoane din sistemul sanitar au fost confirmate cu noul coronavirus. Sindicaliștii din sănătate spun însă că numărul infectărilor ar fi mult mai mare.
Ultimele date ale INSP ne arată că 1 din 9 români infectați cu noul coronavirus este cadru medical.