Ministrul Sănătății îl va demite pe șeful UNIFARM dacă nu o face consiliul de administrație al companiei
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat marţi că, în cazul în care nu se va lua o decizie în urma întrunirii Consiliului de Administraţie al Unifarm, va solicita demiterea lui Adrian Ionel, atât din funcţie de director general al companiei, cât şi din CA, potrivit Agerpres.
„Aştept această reacţie a Consiliului de Administraţie şi voi semna şi ordinele…. Noi am avut în ultima lună Corpul de control la Unifarm, la fel cum a fost şi de la Ministerul de Finanţe în urma unor sesizări, dar organul care conduce este Consiliul de Administraţie. Noi am făcut solicitarea de întrunire a acestui CA. În măsura în care nu se ia o decizie, voi solicita demiterea atât din funcţia de director general, cât şi din Consiliul de Administraţie a domnului Adrian Ionel”, a declarat Nelu Tătaru.
Mai multe detalii despre reacția ministrului Sănătății pe Realitatea de București.
Eugen Adrian Ionel, director general al Companiei Naţionale Unifarm, a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de luare de mită, a anunțat DNA.