Ministrul Sănătății, despre noile restricții: ”Vor fi impuse doar pentru persoanele nevaccinate”. Când ar putea intra în vigoare
Ioana Mihăilă a anunțat, joi, că restricțiile care vor fi reintroduse în țara noastră îi va viza pe cei care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului. Ministrul Sănătății a precizat că hotărârea CNSU în acest sens este încă în lucru.
”Restricţiile se vor referi strict la persoanele nevaccinate. În rest, atâta vreme cât cifrele de incidenţă sunt optimiste şi arată că încă ne menţinem la numere reduse, măsurile de relaxare pentru persoanele vaccinate pot să continue, dar, dacă se impun restricţii, vor fi impuse doar pentru persoanele nevaccinate”, a declarat ministrul Sănătății la un post TV.
Mihăilă a precizat că noile măsuri de relaxare sau cele restrictive, care vor intra în vigoare din august, vor fi decise în special în funcție de rata de infectare.
”În acest moment este în lucru în noua hotărâre CNSU şi veţi vedea atunci când ea va fi publicată cum vom merge mai departe începând cu luna august, dar, în principiu, măsurile, fie că sunt de restricţie, fie că sunt de relaxare vor fi luate în funcţie de incindenţă, în funcţie de cum arată cifrele, urmând ca ulterior să reglementăm măsuri specifice legate de existenţa sau nu a vaccinului pentru persoanele care vor fi obiectul reglementării”, adăugat ministrul.
Mihăilă a îndemnat persoanele vaccinate să îi îndemne și pe cei imunizați să facă acest lucru
”În momentul acesta dacă suntem vaccinaţi putem face două lucruri. Unul este să ne vedem mai departe de concediu şi de viaţa personală şi să ne relaxăm de-a binelea, pentru că suntem obosiţi după un an şi jumătate de pandemie, și al doilea este să vorbim de un prieten care este nevaccinat sau cu un părinte şi să îl îndemnăm să se vaccineze, arătându-i exemplul personal”, a mai spus ministrul Sănătății.