MENIU

Ministrul Sănătății: „De la 1 iunie, angajații vaccinați ar putea renunța la purtarea măștilor în birou”

Ioana Mihăilă - Foto INQUAM

De la 1 iunie, angajații vaccinați ar putea renunța la purtarea măștilor în birou. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății. Ioana Mihăilă s-a consultat deja cu membrii Guvernului și așteaptă o confirmare de la Institutul Național de Sănătate Publică. Cât despre obligativitatea măștii în general, aceasta ar putea rămâne o măsură obligatorie până la sfârșitul anului. 

„În spațiile închise, în care toată lumea este vaccinată, cum sunt birourile să putem să dăm jos masca. Dar aceasta, după ce vom avea și o confirmare de la Institutul Național de Sănătate Publică. Un prim val de măsuri de relaxare va fi lansat cu data de 1 iunie. Dacă acest lucru va fi inclus în acest val sau ulterior, va trebui să discutăm la nivelul Guvernului, pe baza opiniilor de la specialiști”, a spus Ioana Mihăilă, duminică, la un post TV.

Până când ne vom afla într-un grup de oameni care sunt toți vaccinați, să continuăm să păstrăm masca în spații închise. Cred că anul acesta e posibil să mai fie nevoie de mască. 

Cred că încă înainte de luna septembrie am putea să începem să renunţăm la mască în spaţiile deschise. Renunţarea la purtarea măştii în spaţiile deschise care nu sunt aglomerate poate să vină chiar înainte de toamnă, cu condiţia ca un mare procent al populaţiei dintr-o anumită zonă să fie vaccinat”, a mai spus ministrul Sănătății.

Mai multe articole despre:
ioana mihaila ministrul sanatatii masca