Ministrul Sănătății anunță testare pentru coronavirus în școli, după 8 februarie: „Vom folosi teste antigen, rapide”
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că se lucrează la un plan care include și testarea pentru coronavirus în școli, după redeschiderea din 8 februarie.
Testarea pentru coronavirus în școli, după 8 februarie - teste antigen
Vlad Voiculescu a vorbit, joi seară, la televiziunea publică, despre posibilitatea testării în masă în școli. Ministrul Sănătății spune că în acest moment se ia în calcul această măsură pentru că în urmă cu șase luni, la redeschiderea școlii în septembrie, testele rapide nu erau îmbunătățite și nici recunoscute oficial ca instrumente de testare. La începutul anului școlar s-au stabilit cele trei scenarii, care au inclus în continuare predarea online.
„Decizia este condiționată de cifrele pe care le vedem în fiecare zi și de evoluția lor. Există riscuri legate de deschiderea școlilor și în general de orice măsură de relaxare. Există măsuri pe care le luăm și există sigur un calcul al riscurilor care merită asumate. Mai întâi de toate, noi credem că acesta este un risc care merită asumat. Sigur, în condițiile în care numărul cazurilor va rămâne unde este sau va scădea sau va crește foarte puțin.
Măsurile pe care le luăm sunt unele legate de testare și, peste weekend, colegii mei de la Ministerul Sănătății vor lucra la un plan în legătură cu asta. (...)
Dacă avem cazuri, vom încerca mai întâi să le descoperim din timp și atunci, cum spuneam, pregătim măsuri de testare. Testele antigen au evoluat în ultimele luni, apropo de lucrurile care s-au schimbat, cel puțin pentru pacienții simptomatici lucrurile sunt cât se poate de clare: aceste teste sunt la fel de exacte sau aproape la fel de exacte ca cele RT-PCR. Deci putem să le folosim și le vom folosi în școli“, a declarat Vlad Voiculescu.
Ministrul reamintește de vaccinarea profesorilor și a celor care lucrează în învățământ, dar și de păstrarea, în continuare, a măsurilor de protecție: „Există măsuri de vaccinare a personalului care lucrează în instituțiile de învățământ și apoi, sigur, sunt toate măsurile de distanțare care deja erau prezente în majoritatea școlilor. Va trebui să fim și mai atenți acum ca măsurile acestea să fie respectate”.
Deschiderea școlilor - un risc „gestionabil”, spune Vlad Voiculescu
Ministrul a vorbit despre un risc “gestionabil” și despre faptul că dacă acest risc a devenit gestionabil ne putem ocupa acum de “minusul din viața copiilor și a familiilor”.
“Nu cred că are nimeni nicio îndoială apropo de minusul în viața copiilor și nu numai a copiilor, ci a întregii familii. Deci acolo, ăsta este un argument cât se poate de clar, care ține mai puțin de sănătate, dar nu cred că are nimeni îndoieli în legătură cu asta.
(...) Din ce vedem la nivel de testare, testare pozitivă dar și din ce vedem în cifrele alea care nu prea mint și anume cazurile la ATI și cele din spital, deci nu am văzut un impact extrem de negativ, de fapt aproape că nu am văzut un impact negativ deloc al sărbătorilor. Și atunci avem motive să credem că lucrurile ar putea fi ținute în frâu. Dacă lucrurile pot fi ținute în frâu înseamnă că putem să ne gândim și la acel mare minus în viața oamenilor“, a mai declarat Voiculescu.