MENIU

Ministrul Sănătăţii, anunţ despre demararea producţiei de vaccinuri la Institutul Cantacuzino

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, joi, că a fost făcută o estimare a cheltuielilor necesare pentru pornirea producţiei de vaccinuri la Institutul Cantacuzino.

"Am făcut o evaluare a situaţiei prezente şi s-a făcut o estimare a cheltuielilor necesare pentru a porni producţia. S-a făcut o simulare (...) numai pe vaccin gripal şi pe BCC sau o simulare pe mai multe tipuri de vaccinuri. În acelaşi timp, considerăm că este necesar să separăm activitatea de laboratoare, de excelenţă, activitatea de cercetare, de activitatea de producţie, toate acestea producându-se sub acelaşi acoperiş, al Institutului Cantacuzino, însă să aibă trei linii directe de acţiune", a declarat Bodog, la începutul şedinţei de Guvern, anunţă Agerpres 

Ministrul Sănătăţii a mai spus că raportul a fost depus la Cabinetul premierului Mihai Tudose. "Deci avem necesar de spaţiu şi necesar financiar", a afirmat, la rândul său, şeful Executivului. Potrivit lui Bodog, spaţiile necesare sunt disponibile. "Spaţiile le avem. Există două terenuri - unul situat în Băneasa", a precizat Bodog.

În şedinţa de Guvern din 6 iulie, premierul Tudose a afirmat că trebuie să existe în România "o fabrică de vaccinuri" şi i-a cerut ministrului Bodog să prezinte un plan pentru ca Institutul Cantacuzino să devină "funcţional". "Pentru Institutul Cantacuzino, am început deja discuţia cu domnul ministru al Cercetării. Încercăm să găsim o soluţie de a schimba hotărârea de Guvern şi o să vă prezentăm acest lucru, pentru a operaţionaliza Institutul Cantacuzino. Şi vă voi prezenta o propunere de relansare", a menţionat Bodog, la momentul respectiv.