MENIU

Nelu Tătaru: Nu este încă situația de la Suceava, poate fi dacă nu rezolvăm în acest moment. Am instalat manager militar la Spitalul din Deva

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri, că a instalat un manager militar la spitalul din Deva, unde situaţia este dificilă, dar nu ca cea de la Suceava. Nemulțumit de activitatea DSP, de nerespectarea circuitelor epidemiologice din spital, Nelu Tătaru a spus că „nu poate spune în acest moment că cineva și-a făcut treaba”, pentru că altfel nu mai era nevoie de prezenta sa la Deva.

 

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri, la ieşirea din sediul Prefecturii Hunedoara, că a decis instalarea unui management miliar la spitalul din Deva.

”Nu este încă situația de la Suceava, poate fi dacă nu rezolvăm în acest moment. (...) În acest moment, având în vedere eficiența prezentată inițial (DSP - n.red.), undeva la mijloc au fost erori care ar fi trebuit să fie și controlate,dar ar fi trebuit să fie și eradicate. În acest moment nu pot spune că cineva și-a făcut treaba, fiindcă atunci nu mai eram eu aici (...) 

Am avut un management care nu a  făcut faţă, şi lipsa de autoritate a făcut ca să avem parte de demisii. În acest moment am instalat manager şi director medical medici militari. Vom merge la Spitalul din Deva să vedem şi local. Am avut o informare de la echipa pe care am trimis-o în urmă cu patru zile. La Spitalul din Deva în acest moment nu există circuite, iar dacă există, ce există nu sunt respectate. Avem o muncă ce trebuie să înceapă cu personalul medical, care este infectat, care dacă a fost infectat este în acest moment negativ şi poate continua munca, care nu a fost testat în ce stare este, va fi testat.

Trebuie să vedem ce este cu personalul care se află în autoizolare, autoizolare pe care fiecare şi-a luat-o cum a crezut, neexistând o anchetă epidemiologică făcută de DSP în care putem spune câţi doctori sunt infectaţi sau asistenţi”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, la Deva. 

Testarea cadrelor medicale de la Spitalul Județean din Deva

Nelu Tătaru a explicat cum va fi testarea personalului medical și cum vor fi împărțiți cei pozitivi sau negativi la COVID-19.  A specificat că testarea va fi în rândul medicilor dar și a celor internați în spital.

„În acest moment vom testa tot ce înseamnă personal medical, cei valizi vor  efectua activitatea medicală în măsura în care vor accepta acest lucru, dar într-un regim de semi- instituţionalizare. Cei care vor lucra în spital vor merge în hoteluri, vor reveni a doua zi dimineaţa să facă munca pentru care sunt pregătiţi.
 
Cei care  nu vor accepta, nu ne putem permite să îi reintroducem în spital, venind din oraş, acelaşi virus.
 
În condiţiile în care avem personal medical care a fost pozitiv şi a fost testat şi prima şi a doua oară negativ va putea veni la serviciu şi de la domiciliu, având în vedere că ei au imunitatea făcută şi nu mai pot transmite”, a mai spus Tătaru.

Ministrul Sănătății a anunțat miercuri la prânz că va vizita spitalul pentru o evaluare la fața locului  și va face declarații ulteiror. 

„Ne vom deplasa la spital, vom vedea şi condiţiile de acolo, vom avea o discuţie cu fosta echipă care trebuie să facă o predare - primire care va fi strict interimară pentru managementul militar pe care l-am impus, precum şi cei din serviciile administrative care trebuie să prezinte o situaţie la zi”, a mai spus ministrul Sănătăţii. 
 
Spitalul Județean din Deva rămâne spital COVID
 
Nelu Tătaru a precizat că managementul militar va fi păstrat pentru 3-4 săptămâni. 
 
„Rămâne Deva spital COVID. Sunt 111 pacienţi, dintre care  85 sunt confirmaţi covid. Recomandarea mea este să nu se interneze alţi pacienţi, este o Unitate de Primiri Urgenţe care funcţionează, Aceasta va investiga, va diagnostica şi va dirija către spitale non-covid, patologie non-covid.
 
Trebuie să ne gândim că există şi patologie non-covid mai multă decât patologie covid şi atunci trebuie să avem grijă de ambele categorii. Nu putem evalua dacă un pacient este urgenţă sau nu, până nu consultăm.
 
Deci trebuie să fie înţeles foarte clar: toţi pacienţii vor fi consultaţi”, a anunțat ministrul Sănătăţii. 

Managerul Spitalului Judeţean Deva, Silviu Didilescu, numit în funcţie în urmă cu câteva zile, şi directorul medical, Claudiu Antal, au demisionat, marţi, 7 aprilie, din funcţie.

Spitalul din Deva se află în carantină, după ce mai mulţi medici, asistente şi infirmiere s-au infectat cu noul coronavirus.

Potrivit ultimei raportări de miercuri, 8 aprilie, la nivelul județului Hunedoara au fost confirmate 174  de cazuri de COVID-19, cu 16 mai multe față de raportarea anterioară, de marți. 

---------------------------------

Știrea inițială

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a ajuns miercuri dimineață în judeţul Hunedoara și a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva pentru discuţii cu personalul medical, la o zi de la demisia conducerii.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avut miercuri întâlniri şi cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică judeţene şi cu autorităţile locale administrative.

Conducerea spitalului din Deva, singurul spital din judeţ în care sunt trataţi acum bolnavii de COVID-19, şi-a anunţat luni demisia. Sindicatul medicilor din spital a acuzat conducerea de „abuzuri” în gestionarea activităţii şi a programului de lucru.

În Spitalul din Deva erau internați 99 bolnavi de COVID-19 la începutul săptămânii.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Hunedoara, după demisia conducerii din spitalul din Deva, activitatea a fost coordonată de Direcţia de Sănătate Publică şi de cei patru experţi medicali din Craiova şi Timişoara, detaşaţi în 3 aprilie aici. Este vorba despre un medic de la Spitalul Militar Craiova, un medic de la UPU SMURD, Spitalulul Judeţean de Urgenţă Craiova, şi doi specialişti de la Institutul Naţional de Sănătate Publică Timişoara.

Ministrul Sănătății a făcut o vizită marți și în Brașov, unde s-a întâlnit cu directori de unităţi medicale din acest judeţ, cu autorităţile locale.