MENIU

Ministrul Sănătății anunță un program național prin care se va asigura vitamina D

Vitamina D

Sorina Pintea a anunţat, luni, că Ministerul Sănătăţii va implementa un program naţional care va asigura vitamina D persoanelor care au carenţă, precizând că spitalele vor fi dotate cu aparate necesare pentru detectarea insuficienţei vitaminei din corp.

„Da, au fost multe discuţii legate de proiectul de buget din acest an. Ministerul Sănătăţii a avut parte de o propunere prin care bugetul este majorat cu peste 65% la partea de investiţii şi programe naţionale. (...) Da, va fi implementat un astfel de proiect (n.r. - vitamina D)”, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Pintea susţine că ministerul Sănătăţii va finanţa aparatura necesară în spitalele publice pentru a determina carenţa de vitamina D.

„Există posibilitatea ca aproape 65% din populaţia României să aibă nivel inadecvat de vitamina D. Fie deficit, fie insuficienţă. (...) Programul acesta naţional va finanţa atât investigaţia, cât şi medicaţia necesară”, a declarat Sorina Pintea.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a mai spus că specialiştii din cadrul comisiei de Sănătate analizează, în acest moment, care vor fi criteriile de eligibilitate în cadrul programului, dar şi care va fi bugetul proiectului.

Totodată, în 2019, Ministerul Sănătăţii continuă şi alte proiecte.

„Continuăm programul de diabet juvenil prin implementarea a 3.500 de senzori prin monitorizarea glicemiei. (...) Vom începe cu copiii, după adulţii. Sunt aproximativ 41.000 de persoane care sunt cuprinse în acest program. Este vorba şi despre finanţarea testului panorama de femeile însărcinate”, a precizat Pintea.

Ministrul Sănătăţii spune că insuficienţa de vitamina D are mai multe efecte negative.

„Carenţele de vitamina D sunt cunoscute. La copii dau rahitism, la adulţi osteoporoză. Pot să dea şi anumite forme de cancer de prostată colon, boli autoimune”, a explicat Sorina Pintea.

Mai multe articole despre:
Ministerul Sănătaţii vitamina D