Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, anunț despre relocarea bătrânilor din căminele groazei - Câți bani dă statul român în cele 5.200 de centre
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat, în exclusivitate la Realitatea PLUS, cum au fost relocați bătrânii din „căminele groazei”. Ministrul Muncii a mai precizat că statul român cheltuie pe un singur beneficiar din aceste centre suma de 7.000 de lei în cele peste 5.000 de centre sociale de îngrijire a vârsnicilor, a copiilor și persoanelor cu dizabilități din România.
„Am cerut ca toti inspectorii sociali sa fie conectati online, cu directorii AJPIS. Le-am spus foarte clar: suntem obligati sa fim mai atenti când mergem la actiuni de control, le-am cerut in mod ferm ca la toate centrele rezidente din România sa fie verificate absolut toate dependințele, mansarde, poduri, subsolurile. Să încercam cu adevărat sa vedem ce se gasește în acel centru.
I-am rugat să nu ne mai îngropăm în hârtii. Am senzatia ca actele noastre sunt profund birocratice.
Când lucrezi în Ministerul Muncii este evident că lucrezi pentru oameni. Și trebuie să se vada umanitate, oamenii să simtă că facem.
Nu trebuie să ne transformăm în satrapi, trebuie să ne facem datoria cu grijă, aceste persoane sunt vulnerabile.
Ne-a zguduit ce s-a întâmplat în ultimele zile, în ultima lună”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, în exclusivitate la Realitatea PLUS.
Ministrul Muncii, despre căminele groazei: Sunt șocată, avem toleranță ZERO! - Avertisment major: Cine e în cârdășie cu ticăloșii n-are ce căuta aici!
Sunt 5.200 de centre sociale în România - Cum au fost relocați cei din „căminele groazei”
„Avem 5.200 de centre, dintre ei jumatate sunt batrani. Dintre cei relocați, 700 sunt bătrâni, majoritatea celor relocati sunt persoane vârstnice. In aceste centre nu sunt numai bătrâni, sunt și copii si persoane cu dizabilitati. Ne uităm și la situația de la Tg Mureș.
S-a vazut si ulterior la evaluarea lor, transportul la spital. O parte au fost duși la sectia de psihiatrie din Târgu Mureș, 4 sunt la spitalul Obregia (București) și o persoană la Spitalul Universitar”, a anunțat ministrul Muncii - Simona Bucura-Oprescu.
Statul român plătește 7.000 de lei pentru îngrijirea unei persoane în centrele sociale
Despre cheltuielile statului cu îngrijirea celor din aceste centre, ministrul Muncii a explicat că este vorba „atât de servicii publice de stat cat si locale, private. Dar costul standard e de 7.000 de lei pe persoana, aceasta e suma alocata de stat pentru o persoană în această stare vulnerabila: 7.000 de lei pe beneficiar.
Mulți dintre români se intreaba raportandu-se la veniturile dansilor cum poate statul să aloce acești bani iar serviciile...
Dacă ne uităm pe strcutura de la Mures au fost gasiti 17 beneficiari de la DGASPC Covasna, de la Sector 6, încă 8 beneficiari de la centre private. Erau practic cu finantare de la statul român, cei din București și cei din Covasna”.