VIDEO Ministrul Muncii: Plata șomajului tehnic, PRELUNGITĂ după încetarea stării de urgență. Câți bani va acorda statul
Guvernul va prelungi măsura plăţii şomajului tehnic de către stat cu o perioadă de două săptămâni sau de o lună, după încetarea stării de urgenţă, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, în cadrul unei discuţii cu antreprenorii organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali.
„Foarte probabil vom prelungi măsura şomajului tehnic. Nu ne-am hotărât dacă pentru două săptămâni, până la începutul lui iunie, sau pentru încă o lună, dar cu siguranţă o vom prelungi, şi zilele acestea, până la sfârşitul săptămânii, o să luăm o decizie, funcţie şi de setul de decizii primare care trebuie luate, şi anume care sunt sectoarele despre care, conform evoluţiei pandemiei şi a deciziilor autorităţilor, estimăm că nu se va putea relua activitatea imediat. Pe acestea vrem să continuăm să le sprijinim, pentru că nu au activitate şi noi le cerem să rămână închise. (...). Deci asta este de fapt provocarea de bază, să facem o listă cu cele care rămân închise încă o perioadă, cel mai probabil cele care presupun public numeros - spectacole, activităţi cu public, ceea ce sper să nu însemne restaurante, pentru că aici avem în vedere o măsură tip distanţare", a afirmat Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.
Alexandru: O parte din plata șomajului tehnic va fi acoperită de stat, dar nu va fi 75%
Ministrul Muncii a explicat că măsura plăţii şomajului tehnic de către stat va fi înlocuită cu acoperirea de Guvern a unei părţi din costurile salariale ale angajaţilor reveniţi la muncă, măsură care va avea însă în vedere un cuantum mai mic decât cel oferit prin şomajul tehnic.
„Deci în funcţie de decizia primită de aceste domenii, şi măsurile vor fi printre următoarele: continuarea şomajului tehnic, acoperirea unei părţi din costurile salariale, atât pentru contractele cu normă întreagă, cât şi pentru cele cu normă parţială de lucru. Nu cred că vom merge pe reducerea programului de lucru, ci vom folosi cele două variante din legislaţia de astăzi, şi anume contract cu normă întreagă şi contract parţial. O parte din costurile salariale vor fi suportate de stat, adică transformăm şomajul tehnic tot într-o formă de sprijin, în sensul în care o parte din costul salarial, rămâne să decidem procentul, nu va fi nici ridicol de mic, dar nu va fi nici 75%, cum este şomajul tehnic. O parte din costul salarial îl acoperă statul, posibil pe un număr de câteva luni - până la trei luni, în aceeaşi sumă, după care va descreşte, perspectiva este de la multe luni, adică nu de trei, ci de cinci-şase, în primele luni în sumă fixă, după care descreşte, începem să descreştem din luna a patra şi tot aşa până în luna a şasea, dacă acesta va fi decizia finală. Aici urmează să ne consultăm cu dumneavoastră (cu antreprenorii, n.r.), varianta la care noi ne gândim este sub formă de rambursare, rămâne să discutăm în ce măsură vă creează probleme acest lucru. Văd că (în alte ţări, n.r.) se lucrează pe rambursare, adică pe rambursarea banilor de către angajator şi după aceea pe prezentarea documentelor la decont. Române să ne consultăm să ne daţi şi dumneavoastră un feed-back”, a precizat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a subliniat că este posibil ca aceste măsuri să sufere schimbări înainte de a fi adoptate.
„Trebuie să ştiţi că ceea ce vă spun e o formă incipientă de lucru, în sensul în care noi (Guvernul, n.r.) am avut nişte discuţii interne şi eu mi le-am sintetizat pe partea mea de muncă, dar nu este un document final, pentru că ne consultăm cu sindicate, cu dumneavoastră, nu vreau să credeţi că mâine intru în Guvern, că am terminat, nu! Suntem la începutul acestui proces, dar luaţi cu o uşoară rezervă - sunt totuşi afirmaţii pe care vi le face cineva din echipa guvernamentală, dar e posibil să apară schimbări", le-a transmis Violeta Alexandru antreprenorilor.