MENIU

Ministrul Muncii, noi măsuri de protecție socială pentru copii și adulți cu dizabilități

Violeta Alexandru, ministrul Muncii

Măsuri importante pentru protecția persoanelor cu dizabilități și a personalului din centrele de îngrijire vârstnici și centrele de copii au fost anunțate de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la începutul ședinței de Guvern de joi.

 

Ministrul Muncii a propus  măsuri suplimentare de protecție specială, pentru părinții copiilor cu dizabilități, pentru personalul din centrele de vârstnici și de copii. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de OUG.

 „Fiind vorba de un numar de 150 de persoane, parinti ai  copiilor cu dizabilitati cu varste de pana la 7 ani, propunem asigurarea continuitatii indemnizatiei pentru acestia , ca si pentru persoanele care se afla in concediu de acomodare cu copilul avut in vedere pentru adoptie”, a precizat Alexandru la începutul ședinței de la Palatul Victoria.

O altă propunere din viitoarea OUG propusă de ministrul Muncii se referă la salariile angajaților din centrele de bătrâni și cele rezidențiale pentru copii.

Alexandru propune „mentinerea drepturilor salariale ale personalului din centrele de batrani, centrele rezidentiale pentru adulti si copii cu dizabilitati, in conditiile in care lucreaza 14 zile nonstop, 14 acasa”. 

Ministrul Muncii a mai propus aprobarea în continuare a transportului gratuit pentru persoanele cu handicap.

Este vorba de un „proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea normelor de acordare a drepturilor de transport interurban gratuit persoanelor cu handicap. Solicitarea n-are nicio implicatie bugetara, e procedurala, discutata cu asociatiile transportatorilor”, a spus Violeta Alexandru.