Ministrul Sănătăţii, declaraţii şocante despre medicii rezidenţi
Medicii nu sunt pregătiţi suficient în sistemul de educaţie, anunţă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că a sugerat reprezentanţilor universităţilor de medicină ca examenul de rezidenţiat să fie mai serios. Pintea a spus că trebuie să fim “puţin mai exigenţi” în ceea ce priveşte medicina.
“Din păcate, în România nu sunt pregătiţi suficient în sistemul de educaţie (n.r. - medicii). Practic, aparatura a luat-o puţin înaintea pregătirii resursei umane. De anul acesta se reglează lucrurile, dar aceşti specialişti care vor termina vor fi după patru ani de zile”, a spus, joi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
De asemenea, Pintea a mai precizat că a discutat cu reprezentanţii universităţilor pentru a face examenul de rezidenţiat mai “serios”.
“Sunt mai multe locuri scoase la rezidenţiat. Universităţile sunt mulţumite de locurile pe care noi le-am scos în acest an. Pentru locurile rămase neocupate se va organiza a doua sesiune de rezidenţiat. Am avut o discuţie cu conducerile universităţilor publice din România. Concluzia noastră a fost că avem nevoie de rezidenţi buni, de medici buni. Prin urmare, am sugerat ca examenul să fie unul foarte serios, să testeze cu adevărat cunoştinţele studenţilor. Nu că ar fi fost până acum altfel, dar trebuie să fim puţin mai exigenţi în ceea ce priveşte medicina”, a mai adăugat Sorina Pintea.
Ministerul Sănătăţii organizează în data de 18 noiembrie concursul naţional de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.