MENIU

Ministrul Muncii dă asigurări pensionarilor din România - Simona Bucura-Oprescu: Sunt bani prevăzuți în bugetul pe 2024 pentru majorarea pensiilor

Ministrul Muncii vine cu clarificări după acuzațiile USR: sunt bani alocați în buget pentru majorările de pensii de anul viitor. Asta după ce opoziția a acuzat că lipsesc peste 15 miliarde de lei. Simona Bucura Oprescu spune că românii nu trebuie să își facă griji. Bugetul pentru plata pensiilor ajunge anul viitor la 9,4% din PIB, exact procentul pe care ni-l impunea Comisia Europeană în PNRR. 

 

„În 2024 estimarea este de 9,4%, adică vom ajunge la procentul din PIB anterior din PNRR. Banii pentru majorare pensiilor începând cu 1 ianuarie, cât și cu recalcularea, care va fi pusă în plată începând cu luna septembrie, sunt prevăzuți în buget, în bugetul asigurărilor sociale”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu la Parlament.

Întrebată de presă de unde se iau banii pentru majorări și dacă nu se vor tăia fondurile pentru pensii, în cazul în care nu vor fi strânși bani la buget, ministrul Simona Bucura-Oprescu, a precizat că „sunt fix în aceleași surse bugetare pe care le-am avut și până acum: bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv bugetul de stat”.

„ Discutăm de bugetul de stat acum, în 2024, bugetul prevede banii pentru majorarea pensiilor cu 13,8 din ianuarie, respectiv pentru recalcularea acestora și punerea în plată incepând cu 1 septembrie”, a adăugat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, potrivit Realitatea PLUS.