Ministrul Muncii, anunțul mult aşteptat de pensionari. Când se vor face plățile
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că s-au tipărit taloanele cu pensiile majorate pentru 2022. Mai mult, acesta a explicat sumele înscrise dar şi data la care pensionarii vor primi banii.
„Ne ținem de cuvânt! Acum, în Ajun de Crăciun, vreau să-i asigur pe părinții și bunicii noștri că, în luna ianuarie, pensiile se vor plăti la noile valori majorate", scria azi Ministrul Muncii şi Solidarității Sociale, Marius Budăi pe pagina sa de socializare.
Întrebat cu cât s-au majorat sumele, Marius Budăi a explicat: „Avem pensia minimă majorată cu 25% de la 800 de lei la 1.000 de lei şi valoarea punctului majorat de la 1.442 la 1.586.
Am vrut să se vadă tipărit şi pe acel cupon din luna ianuarie şi sprijinul financiar pe care îl acordăm seniorilor acestei ţări care au pensia mai mică sau egală cu 1.600 de lei.
Am preferat să fac acest lucru pentru că am auzit de atacul USR la CCR şi am auzi mulţi seniori întrebându-se dacă vor ma primi majorările în ianuarie sau chiar părinții pentru copiii lor la alocație, sau persoane cu dizabilități.
Eu ştiu şi nu e un atac politic. Eu ştiu că USR îi vrea săraci pe cetățenii români, că altfel nu prindeau 9.4% în PNRR, dar asta e altă discuție.
Eu am preferat să-i informez corect pe cetăţeni şi să-i liniștesc în primul rând pentru că părinţii şi bunicii noştri chiar nu merită să fie panicați doar aşa într-una că îşi doresc unii.
În 4-5 ianuarie vom începe să facem plați spre Poșta Română care va vira banii oamenilor, astfel încât calendarul să nu fie încălcat. Nu există niciun risc ca aceste plăți să nu se facă în cuantumul majorat", a precizat Marius Budăi, la un post TV.