Ministrul Muncii anunță MAJORĂRI salariale la bugetari, începând cu luna august
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că vor fi majorări salarile din luna august pentru sectorul bugetar, precizând că de creşteri vor beneficia şi angajaţii ministerelor Culturii, Transporturilor şi cei ai Institutului Naţional de Statistică.
„Începând cu luna august o să se acorde o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de legea cadru nr 153/2017 pentru anul 2022 şi luna decembrie 2021”, a declarat Budăi, sâmbătă, la un post TV.
El a fost întrebat şi despre o majorare salarială pentru funcţionari din cadrul ministerelor Culturii, Transporturilor şi INS.
„Este un memorandum care a fost aprobat în Guvern pentru salariile din INS şi o echilibrare a ceea ce înseamnă salariile din ministerul Culturii ş Ministerul Transporturilor”, a explicat ministrul Muncii.
Întrebat care este impactul bugetar al acestor măsuri, Marius Budăi a răspuns: “S-a făcut o analiză a tuturor bugetelor, s-a discutat cu aproximativ toţi ordonatorii de credite, în special cu ministerele. Aceste majorări salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin legea bugetului pe fiecare ordonator principal de credite. Nu se vor acorda la rectificarea bugetară sume suplimentare”.