Ministrul Muncii a rămas fără PERMIS de conducere: Budăi circula cu 121 km/h în localitate
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a rămas fără permis, dupa ce a fost prins cind circula cu o viteză dublă față de cea legală. Incidentul a avut loc în județul Vrancea în luna februarie când mașina condusă de Budăi era condusă cu 121 km/ h în localitate.
Demnitarul a contestat amenda în instanță. Magistrații au decis, însă, că polițștii au acordat sancțiunea corect și au dispus ca ministrul să rămână pieton. Marius Budăi spune că se grăbea către o întâlnire.
„Regret ceea ce s-a întâmplat. Mă grăbeam de la Botoșani, la București la o întâlnire care fusese convocată cu doar câteva ore înainte. Recomand conducatorilor auto să respecte legislația în vigoare pentru a evita accidentele rutiere”, a declarat Marius Budăi.