Ministrul Mediului: Programul "Rabla" se reia pe 27 aprilie. 25.000 de tichete, incluse în program
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat, joi, în cadrul emisiunii "Deschide Lumea", moderată de Lavinia Șandru, că Programul Rabla se reia, începând cu 27 aprilie, cu o valoare totală de 200 de milioane de lei, fiind incluse în program 25.000 de tichete: 20.000 care se adresează persoanelor fizice și 5.000 care se adresează persoanelor juridice și instituțiilor publice. Valoarea tichetului se menține la 6.500 de lei.
"De luni începând o să fie lansat. O să fie și o conferință de presă în care o să prezentăm, efectiv, cum s-a terminat și cu partea de evaluare a celor care vor putea să scoată pe piață tichetele pentru ca fiecare dintre cei care au o mașină mai veche de opt ani să poată să își ia, să își reînnoiască parcul cu o mașină nouă. O să reluăm prezentarea proiectului. Și aici am alocat o sumă mai mare: 200 de milioane și, în schimb, tichetul a rămas la valoare de 6.500, pe când eco-bonusul a crescut la 750 de lei și aceasta pentru autovehiculele noi, căror motor generează emisii mai mici 100 de g/km. Mâine se va încheia tot ce înseamnă validarea producătorilor, a importatorilor și a dealerurilor din România, astfel încât fiecare cetățean care are reședința sau domiciliul în România, are un autovehicul mai vechi de opt ani, poate să beneficieze de acest Program Rabla. Putem să acordăm apoi un eco-bonus de 1.500 pentru automobilele cu propulsie hibridă și 2.500 de lei pentru cele cu propulsie hibridă - electrică", a spus ministrul Mediului.
În ceea ce privește numărul valabil de tichete, acesta este cu 33 la sută mai mare față de anul anterior.
"Este foarte important cum se face cumulul sumei, ca să vedem la cât ajungem, cât se scade din valoarea totală a automobilului, pentru că lucrul acesta îl interesează pe cetățeanul care vrea să se ducă să își cumpere o mașină nouă. La 6.500 se pot adăuga 750, dar se poate adăuga și un cumul: adică 750 plus, ori 1.500, ori 2.000, în funcție de autovehiculul pe care vrei să ți-l achiziționezi. Atunci, totalul poate să fie subvenționat, adică 9.000 de lei sau 9.750 de lei. Ca de fiecare dată sunt 25.000 de tichete, cu 33 la sută suplimentare față de anul 2014, respectiv 20.000 de tichete pentru persoanele fizice și 5.000 de tichete pentru persoanele juridice. Eu chiar rog persoanele juridice să vină să acceseze acest program", a afirmat Grațiela Gavrilescu.
Totodată, Grațiela Gavrilescu a subliniat faptul că trebuie reînnoit parcul național de mașini.
"Numărul de masini vechi nu e foarte mic în România. Am dori fiecare dintre noi ca pe șoselele României să circule mașini care să nu polueze, pentru că acesta e țelul nostru: să circulăm într-un mediu curat, cu o mașină nouă, care nu poluează și după să susținem industria și pe cei care desfășoară o astfel de activitate", a mai declarat Grațiela Gavrilescu.