Ministrul Mediului anunță că sistemul de garanție-returnare este cel mai mare proiect de economie circulară al României - Va fi lansat pe 30 noiembrie
Sistemul de garanţie-returnare, cel mai mare proiect de economie circulară al României, va fi lansat pe 30 noiembrie i va contribui la comunităţi mai curate şi mai verzi / Fechet: Va transforma România din ţara depozitării în ţara reciclării, anunţă PNL, precizând că acest proiect a fost început în 2020 de ministrul liberal al Mediului Mircea Fechet.
”Sistemul de garanţie-returnare, cel mai mare proiect de economie circulară al României, va fi lansat pe 30 noiembrie. Proiectul a fost început de liberalul Mircea Fechet în 2020 şi va contribui la comunităţi mai curate şi mai verzi, având în vedere că rezultatele aşteptate sunt ca 7 miliarde de ambalaje de băuturi să dispară anual de pe străzile şi din apele României”, anunţă PNL într-o postare pe Facebook.
Ministrul Mediului Mircea Fechet afirmă că proiectul va transforma România din ţara depozitării în ţara reciclării.
,,Este un proiect care va transforma România din ţara depozitării în ţara reciclării. Începând cu 30 noiembrie, o să iasă treptat din fabrici ambalajele cu simbolul Ambalaj cu garanţie pe etichetă şi vor apărea la raft. Acestea vor putea fi ulterior returnate la orice punct de colectare din magazine şi veţi primi înapoi garanţia de 50 de bani pentru fiecare ambalaj returnat corespunzător”, a declarat Mircea Fechet, ministrul PNL al Mediului.