Ministrul fondurilor europene confirmă dezastrul. Absorbție de maxim 70%. Câte miliarde pierdem
Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a confirmat temerile legate de pierderea de către România a cel puțin 6 miliarde euro în perioada 2007- 2013, prin absorbția a doar 70%, în scenariul cel mai optimist, din fondurile UE destinate țării noastre.
Gradul de absorbţie a fondurilor europene pentru programul 2007 – 2013 este de 60%, a anunţat joi ministrul fondurilor europene, Aura Răducu, şi şi-a exprimat speranţa ca acesta să ajungă la 70%, precizând că în februarie va avea o cifră exactă.
"În momentul de faţă gradul de absorbţie este de 60%, dar el de fapt va fi calculat abia la sfârşitul anului viitor pentru că mai putem să facem mult mai multe plăţi. Avem posibilitatea să facem plăţi. Beneficiarii, într-adevăr, fac plăţi până la sfârşitul anului, dar ei ni le transmit în anul următor. Cred că în februarie o să am o cifră mai exactă şi sperăm să fie mai mare decât 60%, adică sperăm să ajungem la 70% grad de sbsorbţie", a declarat Răducu, la reuniunea grupului de comunicatori ai politicii de coeziune (grupul INFORM).
Ministrul a mai spus că acum este o perioadă destul de dificilă, la finalul celor nouă ani ai programului, când trebuie "făcute foarte multe acţiuni, dintre care plăţi la mii de beneficiari", potrivit Mediafax.
"Este o perioadă foarte aglomerată, o perioadă normală în fiecare ţară membră. Ultima lună sau ultimele luni la încheierea programului situaţia este la fel de dificilă ca şi la noi şi încercăm să-i facem faţă. Important e că avem o echipă cu care vrem să facem faţă la toate situaţiile acestea dificile, efectuare plăţi către beneficiari, încheierea contractelor, fazarea proiectelor, încheierea proiectelor. Nu e o perioadă uşoară, dar vom face faţă", a spus Răducu.