Ionuț Mișa, audiat în Parlament, pe tema declarației 600. Ar putea fi schimbată sau eliminată
Ministrul de Finanțe și șefa ANAF au venit Parlament, pentru a da explicații despre Declarația 600 și premierea angajaților ANAF din amenzi. Au fost audiați două ore, iar Mișa a anunțat schimbări majore în Declarația 600, dar și posibilitatea ca aceasta să nu mai existe. Cum? Regimul declarării veniturilor din activităţi independente ar putea fi schimbat astfel încât să nu mai fie necesară depunerea Declaraţie 600, iar plata contribuţiilor sociale aferente să se facă pe bază de CNP. Totodată, dacă formularul 600 rămâne, Mișa a precizat că se ia in calcul posibilitatea de a nu mai plati contributii la sanatate pentru alte venituri, in afara salariilor. Dar trebuie facuta o analiza si abia apoi luata o decizie. Totodată, la categoriile la care se poate face reținerea la sursă a cotribuțiilor, se gândesc să păstreze măsura. Printre aceste categorii s-ar număra și jurnaliștii care au contract pe drepturi de autor.
Autorităţile iau în calcul ca plata contribuţiilor sociale estimate pe baza veniturilor extra-salariale să se realizeze pe baza CNP la organul fiscal, fără a se depune Declaraţia 600, conform unui anunţ făcut de ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, la audierile din Comisia economică a Senatului.
"Nu suntem singura ţară din Europa în care se plătesc contribuţii la venitul realizat. Luăm în calcul o analiză în care o persoană este angajat, salariat şi i se reţin contribuţiile pentru sănătate, iar pentru celelalte categorii să nu mai plătească aceste contribuţii. Trebuie să facem o analiză, să vedem care este impactul bugetar şi să luăm o decizie. Această decizie o vom lua după ce vom avea discuţii cu categoriile de contribuabili care au obligativitatea de a depune aceste declaraţii. Ne gândim inclusiv la posibilitatea de a nu mai depune declaraţia, pentru a nu se mai deplasa la ghişeul organului fiscal, şi a putea să facă plata contribuţiilor pe bază pe CNP în suma pe care ştie că o are de plată la organul fiscal, considerându-se că acea plată reprezintă declaraţia mea asupra sumelor pe care le am de plată către bugetul de stat", a spus Mişa.
În ceea ce priveşte persoanele care au depus deja Declaraţia 600, autorităţile se vor raporta la acel document.
"Analizăm prevederi tranzitorii ca să vedem care e cea mai bună metodă pentru contribuabili. Pentru cei care au depus, pentru a nu mai genera un efort suplimentar, ne vom raporta la acea declaraţie. Va trebui să analizăm regimul cel mai favorabil. Vom introduce posibilitatea regularizării acestei declaraţii şi de a face modificări în cadrul acesteia. Va trebui să alegem varianta cea mai uşoară pentru contribuabil şi care este metoda cea mai facilă de plată a contribuţiei", a explicat ministrul Finanţelor.
Declaraţia 600 trebuie depusă de toţi care obţin venituri din activităţi independente, chirii, dividende, venituri din investiţii, alte venituri.
Realitatea.net a redat live- text cele mai importante discuții din comisie.
După ce s-a terminat dezbaterea pe tema Declarației 600, în comisie s-a discutat despre Ordonanța prin care angajații ANAF vor fi premiați în funcție de colectare:
UPDATE 13.00 A început o ceartă între Daniel Zamfir și deputatul USR, Catalin Drulă. Drulă vrea să pună întrebări, dar nu i se dă voie, întrucât nu este senator. Zamfir a suspus la vot dacă Drulă poate depune întrebări, dar solicitarea a fost respinsă.
Președinta ANAF a spus că există 2 800 de contracte pe drepturi de autor: ”Cei care sunt doar cu drepturi de autor”
Update 12.55 Daniel Zamfir a intrebat ce va ramane din Declaratia 600, dacă se reintroduce stopajul la sursa, iar CASS să nu mai fie reținut pentru alte venituri, decât cele salariale. Mișa a spus că acolo unde se pot face rețineri la sursa, se gândesc să păstreze măsura:
Update 12.47 Ministrul Finanțelor a mai punctat, răspunzand la o intrebare a lui Daniel Zamfir, ca se ia in calcul retinerea la sursa a contributiilor, la categoriile unde se poate face asta:
”La categoriile la care se pot retine contribuțiile la sursa, luam in calcul si asta. Sunt categorii care au venituri doar din chirii, de asta trebuie sa vedem. Acolo unde se poate face reținerea la sursa, ne gandim sa o păstrăm. Analizăm categorie cu categorie”
Acesta a mai spus: ”Cei care vor estima ca nu vor realiza venituri de 22 800 de lei nu au obligativitatea de a depune declaratia 600”.
Ionuț Mișa a anunțat că se ia în calcul să nu se mai plătească CASS pentru alte venituri în afară de salariu:
”Luam in calcul si aceasta stuatie, de a nu mai plati contributii la sanatate pentru alte venituri in afara salariilor. Dar trebuie facuta o analiza si abia apoi luata o decizie. Am demarat deja sedinte prin care sa se explice detaliat cine si cum trebuie sa faca aceasta declaratie. Cea mai mare parte a contribuabililor stiu cum trebuie depusa. Vom incerca sa comunicam cat mai mult de ce trebuie sa faca aceste plati, la ce nivel trebuie facute samd. Pentru cei care au depus deja declaratia, analizam prevederi tranzitorii. O sa purtam o discutie si din acest punct de vedere. Pentru cei care au depus ne vom raporta la acea declaratie, raportandu-ne la regimul fiscal cel mai favorabil. Vom introduce posibilitatea regularizarii acestei declaratii si de a face completari in interiorul ei. Se nasc extrem de multe situatii particulare. V-am zis, va trebui sa alegem varianta cea mai usoara pentru contribuabil”
Update 12.18 Ionuț Mișa a luat cuvântul:
”Va multumesc. Declarația 600 este o declarație care a fost introdusa in 2012, aceasta se introduce in fiecare an, in fiecare an are termen 31 ianuarie, modificarea este ca se depune si pentru alte categorii. Declarația a fost introdusa pentru ca s-a realizat un transfer de la CNAS și Casa de Pensii. Noutatea este pentru cei care au contracte pee drepturi de autor. În 2017 aceste persoane care au drepturi de autor trebuie sa declare ele, o data pe an, termenul era 31 ianuarie, s-a adus termenul s-a dus la 1 martie, astfel incat sa poată beneficia de contribuții. In anul precedent se plătea impozit pe venit”
UPDATE 12. 07. Deputatul Daniel Zamfir, președintele comisiei, a luat cuvântul și le-a transmis lui Mișa și șefei ANAF că amânarea formularului 600 nu rezolvă problema. ”Am văzut și că ați postat ordonanța de prorogare a ordinului emis. Eu vreau să știu dacă prin această decizie scad veniturile din profesiile liberale. Asta e fondul,cred ca nimeni nu gandeste altfel decat ca cei care obtin venituri trebuie sa platesca impozit. Aici nu discutăm despre impozit, ci despre contributii.
....................................................................
La ședința comisiei economice din Senat participă ministrul Ionuț Mișa, președintele ANAF, Mirela Călugăreanu precum și reprezentanți ai Coaliției pentru Dezvoltarea României, ai Camerei de Comerț și Industrie a României, și ai Consiliului Național pentru Întreprinderi Private Mici și Mijlocii din România.
Comisia economică, industrii și servicii a anunțat, vineri, convocarea unei ședințe de urgență pentru a se discuta "impactul asupra mediului de afaceri a măsurilor introduse prin Ordonanţa de urgenţă nr. 116 din 28 decembrie 2017 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și prin Ordinul ANAF nr. 4140 din 27 decembrie 2017 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare utilizate pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice".
"Vreau să aflu de la doamna președintă a ANAF lămuriri, care sunt efectele benefice ale acestei Declarații, pentru că am costatat, din realitate, și să îl retragă de urgență, dacă produce efecte negative. Lucrurile nu pot rămâne așa", a declarat președintele comisiei economice, Daniel Zamfir
Un alt subiect de discuție va viza Ordonanța 116, prin care angajații ANAF vor putea fi premiați din amenzile pe care le dau în urma anchetelor desfășurate la fime.
Zamfir spune că este o "bombă cu ceas", adoptată în ultima ședință de Guvern de către premierul Mihai Tudose.
Reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) au reacționat, recent, la decizia prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) poate, în acest an, să rețină la bugetul propriu 15% din sumele recuperate de la contribuabili, pentru a acorda premii angajaților.
CNIPMMR atrage atenția că noile prevederi, incluse în ordonanța de urgență adoptată la finalul anului trecut, vor duce la controale excese și la abuzuri ale funcționarilor ANAF. pentru obținerea premiilor pe care legislația le permite, situație care ar avea efecte dramatice asupra IMM-urilor.