Ministrul Finanțelor, despre reducerea bugetelor la Servicii: Fără supărare, e vorba de banul public
Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, legat de reducerea bugetelor de la servicii, aşa cum a anunţat Liviu Dragnea, că fondurile sunt publice şi trebuie alocate acolo unde este nevoie, susţinând că este exagerat să se vorbească despre pericol în zona siguranţei publice pentru reducerea sumelor.
"Ca şi guvern am făcut o propunere de buget. Am discutat-o în structurile CSAT. Dacă s-ar fi făcut această modificare de buget, atunci ar fi trebuit trecută prin CSAT. Acum vom vedea în Parlament, în comisii care vor fi propunerile şi vom vedea la vot final. Toţi care suntem în situaţie de acest tip, fără supărare, e vorba de banul public şi indiferent că e cheltuit pe apărare, pe servicii, atunci el trebuie cheltuit eficient. Ca ministru, că e zona de sănătate, socială, va trebui să acţionez exact în acest sens, că vor fi supăraţi, banii aceştia trebuie alocaţi", a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.
Întrebat dacă va fi afectată siguranţa naţională, cum ar fi paza SPP, prin reducerea bugetelor, Teodorovici a răspuns: "Cred că e prea mult spus. E mult prea mult spus că se afectează siguranţa naţională pentru faptul că tai sau realoci într-o anumită zonă a economiei. Despre siguranţă naţională putem să vorbim şi în sănătate".
Liviu Dragnea a spus, duminică seară, după discuţiile despre buget, că intenţionează ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici, scrie mediafax.ro.
Conform proiectului iniţial, bugetul SRI era de 2,4 miliarde lei, cu o creştere de 4,8% faţă de anul trecut, cel al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de 604 milioane lei, cu o creştere de 69%, bugetul SPP de 233 milioane lei, în creştere cu 20% iar bugetul SIE de 309 milioane lei, în creştere cu 8,5%.