MENIU

Ministrul Energiei, despre reducerea livrărilor de gaze din Rusia: Sistemul naţional nu are probleme

Andrei Gerea

Gazprom a redus din nou livrările de gaze către România. De această dată cu 30%. Nu este însă un motiv de îngrijorare, spune ministrul Energiei Andrei Gerea. Într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, acesta a spus că astfel de reduceri sunt prevăzute în contractele cu furnizorii privaţi.

"Această cantitate, raportata la consumul naţional, e foarte foarte mica. Sistemul naţional nu are nicio problema", a declarat ministrul Energiei Andrei Gerea, referitor la reducerea livrărilor de gaze din Rusia. 

"Deocamdata nu sunt de natura sa ingrijoreze, inclusive pentru maine si zilele urmatoare, dar informaţiile pe care le avem sunt de natura sa ne linisteasca. Ne aflam intr-o situaţie care din pacate a devenit o obisnuinta in ultimele 3 luni, cand au fost in permanenta reduse in acelasi mod ca si azi, cu diverse procente. Dar in acest moment, ce e cel mai important lucru e ca nu avem o problemă cu volumul gazelor consumate, cu necesarul de gaze. Noi vom avea consultari cu factorii implicati, astea sunt niste probleme contractuale intre Gazprom si furnizorii privati care au contracte bilaterale si care din cate am fost informat prevad posibilitatea unei astfel de reduceri", a spus Gerea la Realitatea TV.

Mai multe articole despre:
Gazprom gaze livrări andrei gerea