MENIU

Ministrul Educaţiei, despre o schimbare URIAŞĂ în admiterea la liceu. Ar reveni la examen

<p><strong>ADMITERE LICEU 2016</strong></p>

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat, marţi, la o dezbatere despre învăţământul profesional, că ia în calcul introducerea examenului de admitere la liceu, dar nu crede că are timp să facă acest lucru în mandatul său scurt.

Întrebat dacă ar considera necesar examenul de admitere la liceu, Curaj a spus că există o nemulţumire generală, din cauza faptului că se intră cu medii foarte mici la liceu.
 
"Am fost cu toţii nemulţumiţi şi suntem nemulţumiţi că la liceu se intră cu media 2 sau 3. Nu se poate", a spus ministrul.
 
El a adăugat că tinerilor trebuie să li se acorde şanse mai multe, iar consilierea şcolară ar trebui să fie mult mai mult decât ceea ce este în prezent, scrie news.ro. 

"Consilierea profesională, din păcate, este departe de ceea ce ar trebui să fie şi aici avem interesul şi determinarea să investim în consiliere profesională, astfel încât tinerii noştri la clasa a VII-a să fie mai bine dirijaţi spre o cale care ţine de liceu, care ne aşteptăm să se încheie cu bacalaureatul, sau o cale care e legată de potenţialul din zona profesională, punând accentul pe faptul că mă pot mişca dintr-o parte în alta, astfel încât nu este blocat niciun tânăr în a-şi utiliza întreg potenţialul, inclusiv de a ajunge profesor universitar dacă la momentul zero a decis să meargă pe această cale, este determinat şi ştie ce vrea", a mai spus ministrul.
 
Adrian Curaj a mai spus că vrea să creadă că, în viitorul apropiat, vor apărea transformări majore în modul în care şcolile îşi vor alege copiii şi copiii vor avea înţelegerea asupra posibilităţilor lor de a alege.
 
"Aş lua în calcul examenul de admitere la liceu numai că nu ştiu dacă pot să duc un astfel de lucru la bun sfârşit în mandatul meu scurt şi prefer să spun că ar trebui", a conchis ministrul Educaţiei.