Ministrul Educației, anunț MAJOR. Ce se întâmplă cu școlile după data de 8 februarie DOCUMENT
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat miercuri că este posibil ca școlile și grădinițele să se redeschidă, pentru predare în format fizic, din data de 8 februarie.
Am precizat că nu excludem niciun scenariu, implicit am spus că luăm în considerare și scenariul în baza căruia dăm prioritate celor mici din grădinițe și școli primare, dar și scenariul în care prioritizăm elevii din clasele care se pregătesc pentru examene, dar nu mai devreme de 8 februarie," a afirmat Cîmpeanu la briefingul de presă pe care l-a susținut alături de premierul Florin Cîțu.
Ministrul Educației a afirmat că decizia finală va fi luată spre finalul lunii, în funcție de situația generală a evoluție contaminării cu COVID. Pe de altă parte, Cîmpeanu a precizat că a cerut o situație a vaccinării în rândul personalului didactic și așteaptă rezultatele până la 15 ianuarie.
Pe de altă parte, executivul a adoptat OUG care prevede că, în perioada 11 ianuarie-8 februarie, "prin ordin al ministrului educaţiei, se poate dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line”