Ministrul Educației, ANUNȚ despre măsurile anti-COVID-19 luate de școli pentru începerea orelor în siguranță
Ministrul Educației a anunțat că pregătirea școlilor pentru deschiderea în condiții de siguranță în toamnă se face în urma unui raport făcut de inspectoratele școlare. Monica Anisie a spus că analiza va fi gata peste o săptămână, cu o lună înainte de începerea cursurilor preuniversitare, pe 14 septembrie.
Monica Anisie a spus că măsurile care vor fi luate pentru desfăşurarea cursurilor în siguranță în unităţile de învăţământ, având în vedere că într-o clasă sunt şi 30 de elevi, trebuie analizate la nivelul fiecărei școli
„Atât în scenariul 1, cât şi în scenariul 2, trebuie respectate normele de igienă şi normele de sănătate publică. (...) Ultimele precizări de la OMS prevăd o distanţare de un metru. La momentul acesta, fiecare inspectorat şcolar face o analiză. Am solicitat-o încă de la videoconferinţa pe care am avut-o luni. Vor realiza pentru fiecare unitate de învăţământ, inclusiv acea oglindă a clasei, ca să vedem care sunt problemele şi să găsim soluţiile până la momentul 14 septembrie", a subliniat ministrul Educației.
Monica Anisie a spus că termenul pentru această analiză este 12 august.
„Analiza este în curs şi termenul este 12 august, tocmai pentru că trebuie să luăm decizii foarte rapid atât la Ministerul Educaţiei, cât şi la Ministerul Sănătăţii şi autorităţile publice locale. (...) Trebuie să ne asumăm cu toţii această revenire la cursuri", a explicat Anisie, potrivit Agerpres.