MENIU

Ministrul Educației: Nu se pune problema renunțării la evaluările naționale

<p>Cum vor arăta subiectele la Evaluarea Naţională şi BAC 2017. Modelele, publicate pe EDU.ro</p>

Ministrul Educației, Pavel Năstase, a declarat, marți, că nu se pune problema renunțării la evaluările naționale, adăugând că acestea sunt bine-venite pentru ca profesorii să vadă parcursul elevilor la școală.

"Nu se pune această problemă (a renunțării la evaluările naționale — n.r). Eu am exprimat un punct de vedere personal că sunt sisteme performante în lume și am dat ca exemplu sistemul japonez unde, până la vârsta de 10 ani, copiii nu dau asemenea evaluări. Și am spus că, așa cum prevede legea educației, aceste evaluări care sunt prevăzute în clasa a II, a IV, a VI-a sunt foarte bine-venite. Deci, avem nevoie din timp în timp să vedem parcursul unui elev și, în funcție de asta, profesorul ar trebui să-i pregătească o fișă de parcurs pentru viitor care să îl aducă la nivel cu ceilalți. Deci e o evaluare de nivel de pregătire și este foarte bine-venită", a afirmat Năstase, după audierea la Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului Educației, aceste evaluări lasă impresia unor examene.

"Lucrul acesta, fiind organizat la nivel național, cu subiecte unice, lasă impresia unui examen de bacalaureat sau a unui examen de evaluare națională, or, acest lucru, după părerea mea, ar trebui să se întâmple de mai multe ori pe parcursul învățământului primar, dar asta trebuie să o facă în mod individual fiecare cadru cu elevii pe care îi are în clasa respectivă și să pregătească foarte minuțios aceste fișe pe care să le discute eventual și cu părinții și cu elevii pentru că altfel degeaba dăm aceste evaluări", a explicat Pavel Năstase.

Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, declara, în 10 martie, într-un interviu la Europa FM că nu este de acord cu evaluările naționale pentru elevii din învățământul primar.

"Până la gimnaziu, după părerea mea, n-ar trebui să avem aceste evaluări asupra copiilor. Ei sunt într-o perioadă de dezvoltare a capacităților de gândire. (..) Creierul, din punct de vedere biologic, până la vârsta asta, se dezvoltă și abia după aceea este în măsură să perceapă o evaluare, să vadă niște teste de genul acesta. Trebuie să prelungim, dacă vreți, primii șapte ani de acasă cu această perioadă care înseamnă învățământul primar și să îi dăm baza de gândire", a susținut demnitarul.

Mai multe articole despre:
ministrul educaţiei evaluarile nationale