Ministrul Economiei: Legea minelor, pe masa Guvernului
Proiectele Legii minelor, a redevenţelor sau pentru înfiinţarea Casei de Comerţ se află printre actele normative extrem de importante pe care noul ministrul al Economiei, Dănuţ Andruşcă, le doreşte cât mai repede pe masa Guvernului şi apoi în dezbaterea Parlamentului, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.
Dănuţ Andruşcă a preluat în cursul acestei dimineţi mandatul de ministru al Economiei de la fostul titular, Gheorghe Şimon, la sediul instituţiei.
"În perioada imediat următoare voi trece rapid în revistă şi mă voi familiariza cu priorităţile ministerului, în special cu cele care decurg din aplicarea programului de guvernare. Îmi doresc ca pe masa Guvernului şi apoi în dezbaterea Parlamentului să ajungă cât mai repede acte normative extrem de importante, precum Legea minelor, redevenţele, Casa de Comerţ, apele minerale sau Legea privind administrarea şi valorificarea participaţiilor statului", a declarat ministrul Andruşcă, la instalarea sa în funcţie.
Noul ministru al Economiei a afirmat, luni, în Parlament, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate reunite, că proiectul Legii privind administrarea şi valorificarea participaţiilor statului se află în prezent pe circuitul interministerial de avizare, urmând să se finalizeze în luna februarie 2018.
"Proiectul Legii privind administrarea şi valorificarea participaţiilor statului asigură cadrul legislativ coerent pentru derularea de către instituţiile publice implicate a tuturor activităţilor necesare pentru optimizarea activităţii operatorilor economici cu capital de stat aflaţi sub autoritatea acestora cu privire la operaţiunile de restructurare sau reorganizare, atragere de investiţii, vânzare şi cumpărare de participaţii ale unor operatori economici de stat sau privaţi. De asemenea, prin actul normativ se asigură eliminarea înregistrării speciale după o perioadă tranzitorie de trei ani şi se remediază acele prevederi care implică ajutor de stat. Proiectul de lege a fost elaborat şi asumat în cadrul grupului de lucru interministerial înfiinţat în acest scop. Se află în prezent pe circuitul interministerial de avizare. După avizare, se va finaliza în luna februarie 2018. Proiectul urmează să fie depus la Parlament pentru dezbatere şi avizare", le-a spus Andruşcă parlamentarilor.