Ministrul EconomieI: Cred că vârful șomajului a fost atins
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, crede că vârful șomajului a fost atins și că din acest moment se așteaptă la o evoluție pozitivă. Popescu a declarat la ,,Legile Puterii" de la Realitatea PLUS că guvernul și ministerul pe care-l conduce lucrează și la seturi de măsuri proactive, care să ajute industria să-și revină.
,,Sunt un milion de contracte de muncă suspendate, din care 550.000 contracte suspendate şi şomaj tehnic, pentru a accesa acea ordonanţă cu privire la şomajul tehnic. Nu ne aşteptăm ca în perioada imediat următoare toate contractele care sunt în şomaj tehnic, automat să redevină contracte active şi oamenii să se întoarcă la muncă, pentru că ne dăm seama că nu este posibil aşa ceva. În special industria turismului va fi afectată în continuare, pentru că, atâta timp cât românii nu se simt în siguranţă, nu cred că vor avea un apetit de a călători şi acolo lucrurile se vor relua treptat, probabil puţin mai târziu. Numărul maxim de contracte cred că a fost atins, de un milion. Ne aşteptăm ca situaţia să se îmbunătăţească şi pe măsură ce activitatea economică îşi va relua ritmul, practic din contractele suspendate, vom asista la contracte active. (...)Mă uit spre industria auto, Dacia și Ford și-au reluat activitatea, avem semnale că și industria pe orizontală învcepe să-și revină," a afirmat ministrul Economiei.
Popescu a vorbit și despre ce se va întâmpla după expirarea stării de urgență, moment din care statul nu va mai suporta costul șomajului tehnic.
,,Ulterior, alături de măsurile de relansare economică, gândim un pachet pentru a stimula reangajarea oamenilor şi de a stimula companiile să facă acest lucru. Eu vă pot spune câteva pârghii pe care le avem noi la Ministerul Economie. Este vorba de granturi de stat, de scheme noi de finanțare pe care le gândim împreună cu Mnisterul Finanțelor și Exim Bank, iar cu ajutorul lor sunt convins că economia își va reveni, încet-încet." a precizat Popescu.
Virgil Popescu a precizat că au fost centralizate 22.000 de certificate pentru firme care și-au închis parțial sau total activitatea și alte peste 10.000 din partea firmelor a căror activitate s-a contractat cu cel puțin 25%.