MENIU

VIDEO Ministrul Dezvoltării, în stare gravă, la Parlament! Ion Ștefan a explicat de ce poartă guler cervical

Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, cu gâtul în guler cervical, la moțiunea împotriva sa Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ion Ștefan a venit marți la Parlament cu gâtul blocat într-un guler cervical, ca urmare a unor probleme la coloană. Ministrul Dezvoltării a cerut amanarea dezbaterii moțiunii simple depuse de PSD împotriva sa, din cauza problemelor de sănătate. El a declarat presei că i s-au tasat mai multe vertebre cervicale și ar putea ajunge pe masa de operație.

 

„Acum vreo 10 zile eram la minister, la birou și am avut o problemă serioasă. O durere maximă în brațul drept, mi-a amorțit mâna și a fost nevoie să merg la medic. După mai multe zile de consultări am ajuns în situația asta. Vorbim despre o situație în coloana vertebrală, ceva vertebre, C6-C7, tasate.

Deocamdată nu diagnosticul contează atât de mult, cât faptul că de 10 zile am luat atâtea pastile cât n-am luat toată viața cumulat! 

Medicii mi-au recomandat repaus, sa continuu tratamentul. Au luat-o treptat, nu pot să fac prea multe, pentru că durerea persistă și, persistând durerea, nu pot interveni. Mi-au spus că sunt pe muchie de cuțit în a fi operat, tăiat și să mă pot recupera”, a declarat ministrul Ion Ștefan în fața jurnaliștilor.

Ministrul a explicat că nu a vrut să „fugă” de dezbaterea moțiunii simple depuse împotriva sa și le-a mulțumit parlamentarilor pentru amânarea discuțiilor.

„Vreau să le mulțumesc colegilor mei parlamentari care au înțeles că e un moment dificil și pentru mine ca om și apreciez că au acceptat să amâne această dezbatere.

Nu am vrut să evit întâlnirea cu dânșii. Într-adevăr, ministerul este intr-un profundă reorganizare și nemutumirile sunt multiple când vorbim de un minister atât de anchilozat și conectat la trecutul politic al României, cred că sunt supărări multiple și profunde. Găsesc normală intenția lor de a introduce această pseudo-moțiune”, a mai declarat Ștefan.

Moţiunea simplă „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!”, împotriva ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a fost doar citită, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, urmând să fie dezbătută la o altă dată ulterioară.

Ministrul Ştefan este acuzat, în moţiunea simplă iniţiată de PSD, prin care i se cere demisia, de fals în acte publice, „neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles”.

„Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul \"Grindă\" o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a surprins atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România. (...) Prezenta moţiune simplă are drept scop evidenţierea celor mai importate aspecte negative care au marcat mandatul ministrului Ion Ştefan şi care constituie deja motive foarte puternice pentru demiterea sau demisia acestuia de la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei", susţin semnatarii.

Potrivit PSD, Ion Ştefan şi-a început mandatul „cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de ministrul \"Grindă\"; în mod ironic, ministrul a devenit mai cunoscut după porecla sa, decât după numele său real".

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea