Ministrul delegat pentru Energie, despre gazele de şist: "Deocamdată nu ştim de ce ne certăm"
Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie a vorbit la REALITATEA TV, în cadrul emisiunii Jocuri de putere, despre potenţialul energetic al României şi despre exploatarea gazelor de şist.
"Mi-aş dori să fie cât mai mulţi investitori autohtoni. Din păcate, nu-i avem. Supraimpozitarea a fost un apel la responsabilitate. Noi am luat o decizie, aceea de a elimina orice fel de interferenţă a statului în stabilirea preţurilor. Din punctul de vedere al Guvernului, păstrarea locurilor de muncă este prioritară", a spus Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie la REALITATEA TV.
Am reuşit să reducem de la 1 aprilie cota de import. Ei sunt condamnaţi să se înţeleagă, producătorii au nevoie de consumatori. Nu sunt posibilităţi tehnice de export. Eu mi-aş dori să facă profit cât mai mulţi şi noi să colectăm cât mai multe taxe", a mai spus ministru delegat pentru Energie la REALITATEA TV.
Cât despre creşterea preţurilor, Răzvan Nicolescu a spus că "este greu de crezut" că acestea vor creşte. "Contează cum va evolua consumul, pentru că suntem pe o piaţă izolată", a spus acesta.
Întrebat ce crede despre exploatarea gazelor de şist, Răzvan Nicolescu a spus că "deocamdată ne certăm degeaba". "Deocamdată nu ştim de ce ne certăm, putem să avem câteva sonde forate. Până nu ai sonde săpate e o poveste. Nu ştii ce e acolo şi dacă e ceva", a spus ministru delegat pentru Energie la REALITATEA TV.