MENIU

Ministrul de Externe, despre cum a monitorizat sistemul antirachetă de la Deveselu criza din Orientul Mijlociu

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a declarat că sistemul antirachetă de la Deveselu a monitorizat foarte bine ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere al tirurilor cu rachete balistice, în timpul crizei din Orientul Mijlociu.

„Există cu toată această criză şi o veste bună, şi anume confirmarea faptului că sistemul Aegis Ashore de la Deveselu este foarte bine integrat în sistemul NATO şi funcţionează perfect. Aşa cum a arătat secretarul general NATO şi public, dar şi în discuţia pe care am avut-o săptămâna trecută cu prim-ministrul la sediul Alianţei Nord-Atlantice, sistemul antirachetă, inclusiv sistemul de la Deveselu, a monitorizat foarte bine ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere al tirurilor cu rachete balistice în cadrul acestei crize”, a declarat Aurescu, la ședința comună a Comisiilor pentru politică externă şi apărare din Senat pe tema crizei din Orientul Mijlociu.

Ministrul de Externe a insistat că „sistemul funcţionează și îşi îndeplineşte funcţia la parametrii săi”.

„Ne bucurăm în acelaşi timp că nu avem nevoie ca el să fie activat în ceea ce priveşte utilizarea interceptorilor care sunt activaţi la Deveselu. Dar sistemul acoperă şi protejează foarte bine teritoriul european aliat", a subliniat şeful diplomaţiei române.