Ministrul de Externe de la Kiev, anunț important despre contraofensiva ucraineană: "Am deblocat toate armele". Ce spune despre aderarea la NATO
Ucraina are suficiente arme pentru a-și începe contraofensiva împotriva Rusiei, iar operațiunea va oferi țării victoria de care are nevoie pentru a adera la NATO, a declarat, luni, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.
Aderarea la alianța militară ar fi „probabil” posibilă pentru Ucraina doar după încheierea ostilităților active, a spus Kuleba într-un interviu la Kiev pentru Reuters, relatează HotNews.ro.
Ucraina vorbește luni de zile de o viitoare contraofensivă pentru a relua teritoriile ocupate de Rusia, folosind tancuri, blindate și artilerie donate de aliații săi occidentali.
Kuleba nu a spus dacă a început contraofensiva când a fost întrebat, însă a răspuns că cel mai important lucru nu este când a începe, ci să se incheie cu victoria Ucrainei.
Kuleba a spus că apartenența la NATO este următoarea mare țintă pe agenda Ucrainei după ce unii dintre aliații săi au convenit să antreneze piloți ucraineni pe avioanele de luptă F-16 râvnite de Kiev.
„Am deblocat (deja) toate armele... Nu mai este nimic mare pentru care să luptăm”.
"Aderarea la NATO nu poate opri acest război, dar aderarea la NATO va opri războaiele viitoare. Acesta este motivul pentru care cea mai bună modalitate de a asigura securitatea în regiune este să ajungem în momentul în care Ucraina devine membră a NATO", a spus el.
Rusia a susținut că Ucraina a declanșat o „ofensivă de mare anvergură” în zona Donbas, dar că forțele sale au reușit să respingă atacul, să ucidă sute de militari și să distrugă zeci de tancuri și blindate.