Ministrul Cuc promite că se va circula, anul acesta, cu metroul în Drumul Taberei - VIDEO
Ministrul Transporturilor promite că vom circula cu metroul din Drumul Taberei la sfârșitul lunii decembrie.
Răzvan Cuc a declarat la Realitatea TV că la sfârșitul anului 2019, Magistrala 5 va fi gata, în condiţiile în care stadiul fizic al lucrărilor este finalizat în proporție de 97%.
"La Metroul din Drumul Taberei mi-am asumat şi eu şi directorul că îl vom da în trafic la sfârşitul anului. Este un proiect care şi aşa este întârziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat. Ce mai era de finalizat când m-am întors în minister la sfârşitul lunii februarie, am gasit Sistemul de automatizare. Am semnat contractul cu firma care face automatizarea, care şi-a luat angajamentul că până la sfârşitul anului e gata automatizarea. Aceasta fiind gata, trenul poate fi pus pe şine. Oricum vom începe probele dinainte, veţi fi informaţi şi dumneavoastră, dar proiectul va fi finalizat, vorbesc de Magistrala 5 Drumul Taberei, la sfârşitul acestui an, decembrie 2019.", spune Răzvan Cuc.