Ministrul Cuc recunoaște că a întrebat-o pe șefa Tarom „ce parlamentari zboară" în ziua moțiunii
Scandalul de la Tarom ia amploare. DNA a deschis un dosar în care vrea să afle dacă ministrul Transporturilor a cerut ținerea la sol a avioanelor Tarom în ziua moțiunii, pentru a bloca votul opoziției. Răzvan Cuc a ieșit la atac într-o conferință de presă, în care a negat acuzațiile, dar a recunoscut că a întrebat de "lista" parlamentarilor care vin la București în ziua moțiunii.
Ministrul Transporturilor susține că nu i-a cerut fostei șefe a Tarom să țină avioanele la sol în ziua moțiunii, ci a întrebat-o doar Răzvan Cuc a confirmat că s-a întâlnit miercuri seara cu Mădălina Mezei, fosta directoare a TAROM, dar a spus că aceasta i-a solicitat întâlnirea. El a negat că i-ar fi cerut reținerea unor aeronave la sol în ziua moțiunii de cenzură.
În schimb, ministrul demis recunoaște că s-a interesat ce parlamentari vin la București, dar spune că a vrut să se asigure că „totul e OK".
Cu câteva ore mai devreme, directoarea demisă de la Tarom, Mădălina Mezei, a făcut declarații de presă în care a dezvăluit cum a fost pusă de ministrul Cuc să țină avioane la sol în ziua moțiunii de cenzură.
Mădălina Mezei a declarat că a fost chemată de ministru Cuc care i-a spus că: "Trebuie să anulăm niște curse interne". Fosta directoare i-a spus acest lucru este imposibil că: "nu suntem stăpâni de sclavi." Cursele vizate erau cele de Timișoara (două curse), Oradea, Baia Mare, Satu Mare.
După scandalul apărut în presă la adresa TAROM, Premierul Viorica Dăncilă a decis trimiterea Corpului de Control la Ministerul Transporturilor și la TAROM.