MENIU

Ministrul australian al Sănătății, în spital după ce s-a vaccinat anti-Covid. Ce ser i-a fost administrat

Un ministru australian a ajuns în spital după vaccinare

Incident în Australia, după ce ministrul Sănătății, Greg Hunt, s-a vaccinat împotriva noului coronavirus. Acesta a fost internat în spital la două zile după ce a primit serul. Potrivit informațiilor furnizate de cabinetul său, ar fi vorba despre o infecție. 

Ministrul Sănătății este tratat cu antibiotice și lichide, urmând să își petreacă noaptea în spital, sub supraveghere medicală. 

”Este de așteptat să se recupereze complet. Condiția sa nu ar avea legătură cu vaccinul”, se arată în comunicatul cabinetului său, care nu a dat detalii legate de simptomele pe care le-a avut, scrie Daily Mail. 

Greg Hunt, în vârstă de 55 de ani, anunțase pe Twitter că i-a fost administrat vaccinul anti-Covid AstraZeneca, unul dintre cele două aprobate în țară. 

Hunt devine al treilea membru al Guvernului Australiei care este internat în spital, după ministrul Apărării, Linda Reynolds, și Procurorul General, Christian Porter.

Bilanțul epidemiei din Australia depășește 29.060 de cazuri Covid-19 și 910 decese.