MENIU

Ministrul Agriculturii vrea menținerea restricțiilor la importurile de produse agricole din Ucraina cel puțin până la sfârșitul lui 2023

România vrea restricții la importurile de cereale din Ucraina până la finele anului. Foto/Profimedia

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, consideră că restricțiile impuse importurilor de produce agricole din Ucraina ar trebui menținute cel puțin până la finele anului.

Măsurile restrictive privind importurile de produse agricole din Ucraina au avut un efect pozitiv asupra pieţei cerealelor din România, iar decizia Comisiei Europene ar trebui să fie de prelungire a acestor restricţii, cel puţin până la finalul anului 2023, pentru a nu afecta competitivitatea fermierilor, a transmis ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, în cadrul unei întâlniri cu omologul său din Ungaria, Istvan Nagy.

"În data de 12 septembrie 2023, ministrul Florin Barbu, împreună cu secretarul de stat Adrian Pintea, a primit, la sediul MADR, vizita ministrului Agriculturii din Ungaria, Istvan Nagy. Întâlnirea bilaterală a avut ca temă colaborarea dintre cele două state în domeniul agricol, precum şi situaţia importurilor de produse agricole provenite din Ucraina, în contextul măsurilor preventive adoptate de Comisia Europeană în vigoare până la data de 15 septembrie 2023. Cei doi oficiali au discutat despre soluţiile pentru protejarea fermierilor, în condiţiile în care, de la încetarea Iniţiativei Mării Negre privind cerealele, exportul de produse agricole ucrainene se realizează prin statele membre vecine conflictului. În context, ministrul român al Agriculturii a precizat că măsurile restrictive au avut un efect pozitiv, atât asupra pieţei cerealelor din ţara noastră, cât şi în ceea ce priveşte tranzitul cerealelor din Ucraina, care este în creştere, România depunând în continuare eforturi în vederea asigurării tranzitului produselor ucrainene către zonele cu deficit de cereale, în conformitate cu conceptul 'căi de solidaritate' stabilit la nivelul Uniunii Europene. Cei doi miniştri consideră că decizia Comisiei Europene ar trebui să fie de prelungire a măsurilor restrictive, cel puţin până la finalul anului 2023, pentru a nu afecta competitivitatea fermierilor", se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort.

Totodată, oficialii au abordat necesitatea prelungirii până în anul 2024 a derogării de la prevederile de eco-condiţionalitate privind rotaţia culturilor (GAEC 7) şi asigurarea unui procent minim din suprafaţa agricolă dedicat zonelor sau caracteristicilor neproductive (GAEC 8).

În plus, ministrul român a apreciat că, la nivelul Comisiei Europene (CE), ar fi oportună stabilirea unui sistem de subvenţii pentru tranzitul mărfurilor agricole din Ucraina, ceea ce ar putea reprezenta un stimulent semnificativ pentru direcţionarea produselor din Ucraina pe pieţe mai îndepărtate, în special în ţările expuse riscului legat de securitatea alimentară, aşa cum a fost iniţial stabilit.

Alături de ministrul Agriculturii din Ungaria, la întâlnirea cu demnitarul român s-au aflat ambasadorul Ungariei în România, Botond Zakonyi, precum şi ataşatul pentru agricultură şi afaceri de mediu, Tibor Sandor.â