Ministrul Agriculturii: Otrăvim populaţia. Multe produse care ajung în România sunt din gama de jos
Multe produse din strainatate care ajung in Romania se vand pentru ca sunt din segmentul cel mai ieftin, dar, astfel, populatia este otravita si producatorul roman omorat, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu, cu prilejul vizitei la "Targul de Craciun", scrie ziare.com.
"Am sa fac tot ce este posibil sa promovez produsele romanesti, pe de o parte, iar pe de alta parte sa asigur o protectie corespunzatoare producatorului si consumatorului roman pentru ca, din pacate, multe produse care ajung in Romania se vand pentru ca ajung din segmentul cel mai ieftin si efectiv otravim populatia si omoram producatorul roman. Repet: orice guvern are datoria sa isi apere si producatorul si consumatorul.
Din cauza aceasta cred ca nu am facut suficient pana acum si eu va promit ca voi face tot ce imi sta in putinta pentru a ajuta romanul sa consume cat mai multe produse romanesti", a spus Achim Irimescu.
Ministrul Agriculturii a afirmat ca va reintroduce controlul la frontiera pentru reziduurile de pesticide, de produse chimice, pe considerentul ca in cazul multor produse din "gama de jos" care ajung pe piata romaneasca sunt utilizate pesticide interzise pe piata europeana.