MENIU

Ministrul Afacerilor Interne, despre OUG-ul ce întărește măsurile de protecție a animalelor

marcel vela

Marcel Vela a susținut o conferință de presă,cce a avut ca principal subiect ordonața de urgență privind măsurile de protecția animalelor. În acest sens, rolul polițiștilor devine mult mai important ca până acum. Ministrul a menționat și înființarea unor structuri locale, la nivelul fiecărui județ, ce vor funcționa ca  Poliția Animalelor.

Marcel Vela: „Deja am postat, pe site-ul MAI, proiectul de ordonanță de urgență pentru întărirea măsurilor de protecție a animalelor, act normativ ce eficientizează implicarea polițiștilor și a autorităților locale în gestionarea situațiilor de pericol pentru animale. ONG-urile și cetățenii interesați pot interveni și transmite propuneri timp de zece zile. (...) Actul normativ este rodul discuțiilor și întâlnirilor pe care le-am avut alături de specialiști din MAI, dar și cu reprezentanții asociațiilor iubitorilor de animale. Proiectul are ca scop protejarea animalelor aflate în pericol, prin stabilirea unui mecanism care va permite polițiștilor să emită un ordin de plasare a animalului agresat într-un adăpost. (...) Animalele pot fi date în custodie temporară unor ONG-uri, care fac dovada condițiilor de îngrijire și adăpostire a acestora, pentru a putea fi oferite spre adopție. (...) Am stabilit ca serviciile publice de adăpostire a animalelor să fie operaționalizate la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar pentru o perioadă de 180 de zile, MAI, Poliția Română, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor vor desfșura activitățide informare a populației.

Acesta nu este singurul demers pe care l-am inițiat pentru protecția animalelor. În primele zile ale mandatului meu de ministru, a intrat în vigoare legea privind adopția animalelor de serviciu, pe care am promovat-o în Parlament, alături de alți colegi. Am creat la minister site-ul https://adoptiianimaledeserviciu.mai.gov.ro/ pentru a veni în sprijinul persoanelor care vor să adopte câini sau cai, ce și-au desfășurat activitatea în structurile Ministerului Afacerilor Internelor. (...) Până la acest moment, au fost efectuate mai multe adopții. (...) Pentru mine este un privilegiu că sunt cel, pe mandatul căruia, s-a înființat Poliția Animalelor. (…) Pentru reglementarea aspectului organizatoric, voi emite ordin al Ministrului Afacerilor Interne pentru constituirea structurii Poliția Animalelor la nivelul fiecărui județ, prin alocarea de funcții suplimentare.”

Mai multe articole despre: