MENIU

Adrian Chesnoiu demisionează din toate funcțiile după acuzațiile DNA: „NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție”

Adrian Chesnoiu Sursa foto: Facebook

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, a anunțat joi că demisionează din toate funcțiile deținute după ce procurorii anticorupție au cerut ridicarea imunității parlamentare pentru acuzații de corupție. Deputatul PSD a precizat că demisionează din Guvern și se autosuspendă din rândul social-democraților. Acesta a mai transmis că este nevinovat, după acuzațiile de DNA.

„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!
În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:
Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!
Mă retrag din funcția de ministru - nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale.
De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!
Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!
Doamne ajută!”, a transmis Adrian Chesnoiu, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

DNA a cerut joi ridicarea imunității deputatului PSD - Adrian Chesnoiu, prezent ministru al Agriculturii din partea PSD.

DNA a anunțat că investighează presupuse fapte de corupție făcute de ministrul PSD pus la Agricultură. Adrian Chesnoiu este acuzat de angajări trucate.  DNA a deschis un dosar penal în care îl acuză de abuz în serviciu în legătură cu trucarea unui concurs pentru angajarea a patru persoane în anumite funcții.

PNL și PSD spun că votează pentru ridicarea imunității ministrului Agriculturii.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
- instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni),

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.