MENIU

Ministrul Educației, reacție neașteptată față de dezbaterile împotriva orelor de religie

Dezbaterile împotriva predării religiei în școli s-au dovedit a nu fi o problemă reală, având în vedere procentul foarte mare al părinților care și-au exprimat în scris opțiunea pentru participarea copiilor la aceste ore, a declarat, sâmbătă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă organizată la Brăila.

"Procentul este unul foarte mare, ceea ce înseamnă că dezbaterile pe tema predării religiei în școli s-au dovedit a nu fi o problemă reală. Dacă la început îmi exprimam oarecum îngrijorarea pentru acoperirea normelor didactice pentru colegii noștri profesori de religie, care și-au început activitatea în septembrie 2014, este vorba despre 4.200 de cadre didactice din totalul de 6.200 de profesori de religie din sistem, acum nu mai am nicio emoție", a afirmat Cîmpeanu.

Ministrul a precizat că până vineri, la ora 18,00, procentul cererilor înregistrare pentru participarea la orele de religie a elevilor din clasele I-XII era de 89,75%, iar aceasta nu este situația definitivă.

 Mai multe pe Agerpres