Ministerul Sănătăţii atrage atenţia: Au existat încercări de a compromite cardul de sănătate
Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au anunţat că în zilele care au trecut de la demararea sistemului privind implementarea cardului de sănătate, rapoartele zilnice atestă faptul că sistemul este functional și că, de la zi la zi, un număr tot mai mare de servicii medicale se acordă în baza cardului de sanatate.
Anunţul a fost făcut având în vedere mesajele eronate apărute în spațiul public privind utilizarea cardului național de sănătate.
Astfel, o mare parte din furnizorii de servicii medicale si asigurati au inteles necesitatea si importanta implementarii cardului de sanatate in sistem. Cardul naţional de sănătate, alături de reţeta electronică şi dosarul electronic reprezintă obiective importante pentru informatizarea sistemului de sanatate şi fac parte din proiectul de control şi disciplină financiară a sistemlui de asigurări de sănătate.
"Există însă și persoane care contestă acest proiect, menit să facă ordine în sistem și să stopeze fraudarea fondurilor din sănătate. În încercările disperate de a compromite acest sistem, aceștia au recurs la metode de intoxicare și manipulare prin intermediul rețelelor de socializare. Precizăm încă o dată că, acest document nu poate fi utilizat în sistem bancar și nici nu conține sume de bani destinate asiguraților, așa cum eronat există mai multe comunicări pe diverse rețele de socializare", conform celor două instituţii.
Cardul naţional de sănătate primit de asigurat conţine numai datele de identificare ale asiguratului.
MS și CNAS consideră că astfel de informări tendențioase pun în pericol procesul de implementare a sistemului și reprezintă încercări de blocare a unui sistem care are ca scop stabilirea unei discipline financiare și stoparea fraudelor din sistem.
Pe card şi în memoria electronică a cardului sunt imprimate următoarele informaţii:
- Numele şi prenumele asiguratului
- Codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate
- Numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate (CID)
- Data naşterii
- Termenul de valabilitate al cardului (5 ani)
- Doar la cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale.