Ministerul Sănătății anunță un posibil BOOM de cazuri pentru MARȚI - peste 50.000 - Când va fi atins un platou
Medicul Adriana Pistol nu exclude o dublare a infectărilor săptămâna viitoare, adică o raportare zilnică de peste 50 de mii de cazuri. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a precizat că este posibil ca un boom să fie în ziua de marți, pentru ca apoi să se stabilizeze infectările la un număr mai redus.
Întrebată dacă este posibil ca săptămâna viitoare să avem o stagnare sau o dublare a numărului de infectări, Adriana Pistol a anunțat că este așteptată o creștere, dar nu atât de accelerată.
„Din punctul de vedere al ratei de reproducere, pe care o primim zilnic de la OMS, pot spune ca astazi rata era de 1,18, a mai scazut. Acest lucru ne indică două lucruri: că încă vom avea creștere, dar nivelul creșterii nu este accelerat, este chiar mai scăzut decât săptămânile anterioare. Deci încă vom avea o creștere, dar nu foarte mare. Așa încât putem vorbi de platou pe masura ce rata de reproducere se apropie de cifra 1”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, vineri seară, într-o conferință de presă.
Întrebată daca e posibil sa fie mai mult de 50.000 infectari, Adriana Pistol a declarat că „este dificil de raspuns, dar există această posibilitate. E posibil. De obicei marțea avem acest boom de cazuri. Pentru că în weekend nu toate laboratoarele efectuează testări, mai ales PCR. Dar, după aceea, așa cum s-a întâmplat și săptămâna aceasta, am avut 40 de mii de cazuri si s-a stabilizat undeva în jur de 30 de mii de cazuri”.