Ministerul Sănătății vrea ca în școli să fie introduse ore de educație sanitară
Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, s-a aflat în această dimineață la Serviciul de Ambulanță București Ilfov, acolo unde a participat la reluarea programului pilot “Sunt primul ajutor!”, precum și la lansarea site-ului de educaţie medicală şi prim ajutor pentru copii - "suntprimulajutorjunior.ro".
“Mă bucur că acest proiect început acum 2 ani merge înainte și că a fost creat și un site special cu informații utile. Societatea românească va fi mult mai pregătită pentru a aborda o situație de urgență și a acorda primul ajutor dacă învățăm, din timp, copiii și tinerii noțiunile de bază” a declarat ministrul Sănătății.
Ministrul Bănicioiu a anunțat că Ministerul Sănătății propune ca în școli să fie introduse ore de educație sanitară.
“Am găsit multă deschidere și dorință de colaborare la colegii de la Educație și sperăm ca propunerea noastră să se poată concretiza chiar din următorul an școlar. Astfel, elevii și tinerii vor putea învăța noțiuni despre modul de organizare, funcţionare şi utilizare a sistemului sanitar, dar și a Sistemului Naţional Unic pentru Apel de Urgenţă 112, cum să aplice şi să execute corect manevre de salvare a vietii, noţiuni de igienă şi de prevenire a afecţiunilor”, a declarat ministrul.
Ministrul Sănătății susține că, însuşirea noţiunilor de prevenire a accidentelor casnice, şcolare, rutiere, conştientizarea obiceiurilor cu mare risc (droguri, alcool, tutun), rolul alimentatiei sănătoase, conştientizarea importanţei donării voluntare de sânge, prevenirea riscurilor situaţiilor de urgenţă în şcoli şi în afara lor, sunt informații de care are nevoie un adolescent în formare.
“Mai mult, tinerii cu noțiuni corecte de educație sanitară pot învăța, la rândul lor, alte persoane, astfel încât să poată fi schimbate obiceiurile prezente”, a mai spus Bănicioiu