Ministerul român al Apărării confirmă că 3 rachete rusești au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova în ATACUL din Ucraina
Ministerul Apărării Naționale anunță că au fost detectate trei rachete ce au lovit luni Ucraina, traversând Republica Moldova, au fost lansate de Rusia din Crimeea. Atacul asupra capitalei Ucrainei a durat o oră.
Rachetele care au traversat spaţiul aerian al Republicii Moldova şi care au lovit ţinte din Ucraina au fost, cel mai probabil, lansate din Crimeea. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) precizează că forţele române au detectat trei asemenea rachete, timp de o oră, în dimineaţa zilei de luni.
„Structurile Statului Major al Forţelor Aeriene care execută serviciul de luptă permanent pentru supravegherea spaţiului aerian al României au detectat luni, 10 octombrie, în intervalul orar 8,05 - 9,09, trei ţinte aeriene care au evoluat în spaţiul aerian aferent bazinului nord-vestic al Mării Negre, către spaţiul aerian al Ucrainei (regiunile Odesa şi Viniţa). Ţintele aeriene au survolat şi spaţiul aerian al Republicii Moldova", a anunțat Ministerul Apărării Naționale.
„Din analiza traiectelor de evoluţie şi a parametrilor de zbor, a rezultat că ţintele aeriene au fost, cel mai probabil, rachete de croazieră lansate de pe platforme navale sau terestre din vestul Peninsulei Crimeea.
Ţintele aeriene în discuţie nu au reprezentat un pericol pentru teritoriul României sau pentru siguranţa traficului aerian al României şi al NATO.
Radarele de supraveghere şi cercetare din cadrul Forţelor Aeriene Române fac parte din sistemul de comandă şi control naţional al României şi al NATO şi asigură informarea şi avertizarea timpurie a decidenţilor militari şi politici din România şi din Alianţă.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale condamnă în termenii cei mai fermi războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, exprimând sprijinul total pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a ţării vecine. Acţiunile brutale de astăzi, care au vizat zone civile, intens populate, încalcă grav orice normă a dreptului internaţional umanitar şi, implicit, a Cartei Naţiunilor Unite”, se mai arată în comunicat.
Trei rachete de croazieră lansate de Rusia au traversat spaţiul aerian moldovenesc luni dimineaţă și ai lovit Kievul. Rachetele rusești au încălcat spaţiul aerian al Republicii Moldova, au anunţat autorităţile de la Chişinău. Armata ucraineană a anunţat că Rusia a lansat 75 de rachete - dintre care 43 au fost doborâte de antiaeriana ucraineană - asupra Ucrainei luni dimineaţă, într-o serie de bombardamente asupra mai multor oraşe ucrainene.
„Trei rachete lansate de pe nave ruse din Marea Neagră asupra Ucrainei în această dimineaţă au traversat spaţiul aerian al Moldovei. Am dispus ca ambasadorul Rusiei să fie convocat pentru a oferi o explicaţie”, a anunțat ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu.
Republica Moldova condamnă în ''cei ai puternici termeni posibili'' încălcarea spaţiului său aerian şi ''agresiunea continuă a Rusiei împotriva Ucrainei''.
Rusia a invadat Ucraina la scară largă pe 24 februarie, într-o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova numește invazia Ucrainei „operaţiune militară specială de denazificare pentru protejarea comunităţii rusofone din estul Ucrainei, demilitarizarea și denazificarea Ucrainei.