MENIU

Ministerul Muncii salută modificările la Legea hărțuirii la locul de muncă și oferă informații asupra noului cadrul legal

Ministerul Muncii salută modificările la Legea hărțuirii la locul de muncă. Foto: Facebook

Astăzi, Ministerul Muncii a salutat modificările aduse la Legea privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, exprimându-și sprijinul pentru aceste schimbări menite să asigure un mediu de lucru sigur și respectuos pentru toți angajații. 

Noul cadrul legal aduce reglementări actualizate și mai eficiente în ceea ce privește prevenirea și sancționarea comportamentelor de hărțuire, reflectând angajamentul Ministerului Muncii pentru promovarea unui climat sănătos în mediul de muncă.

Cât a plătit pentru ultima factură la curent ministrul Marcel Boloș și de ce i se pare o sumă mare

„𝗟𝗲𝗴𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗿𝗮𝘁𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗖𝗼𝗻𝘃𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝗽𝗿𝗶𝘃𝗶𝗻𝗱 𝗽𝗿𝗲𝘃𝗲𝗻𝗶𝗿𝗲𝗮 𝘀̦𝗶 𝗲𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘃𝗶𝗼𝗹𝗲𝗻𝘁̦𝗲𝗶 𝘀̦𝗶 𝗵𝗮̆𝗿𝘁̦𝘂𝗶𝗿𝗶𝗶 𝗹𝗮 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗺𝘂𝗻𝗰𝗮̆ 𝗮 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗽𝗿𝗼𝗺𝘂𝗹𝗴𝗮𝘁𝗮̆
Legea inițiată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru ratificarea Convenției privind prevenirea și eliminarea violenței și hărțuirii la locul de #muncă a fost promulgată astăzi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de cameră decizională, pe 4 martie 2024.
Convenția nr. 190/2019 adoptată pe 21 iunie 2019 la cea de-a 108-a sesiune a Conferinței Internaționale a Muncii a Organizației Internaționale a Muncii la Geneva vizează eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii.
„Angajații au dreptul să lucreze într-un mediu în care să fie respectați indiferent de sex, rasă, etnie sau orientare politică. Observăm că sunt tot mai multe sesizări pentru #hărțuire. Este nevoie ca măsurile să fie ferme, dar proporționale cu gravitatea acestor abateri. Legea promulgată astăzi vine să creeze condițiile pentru un mediu de lucru în care angajaților să li se respecte demnitatea”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Conform datelor furnizate de Inspecția Muncii, în anul 2023 au fost înregistrate 511 petiții privind hărțuirea sau discriminarea la locul de muncă. În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 41 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 18.000 de lei. Ca o comparație, în urmă cu 10 ani, respectiv în anul 2014, erau înregistrate doar 137 de sesizări.
Conceptul de „violență și hărțuire” acoperă, printre altele, abuzul fizic, abuzul verbal, hărțuirea și mobbingul, hărțuirea sexuală, amenințările și urmărirea sau supravegherea.
Noul cadru legal protejează atât angajații cât și persoanele care lucrează indiferent de statutul lor contractual, persoanele aflate în perioada de formare, inclusiv stagiarii și ucenicii, lucrătorii cărora le-a încetat raportul de muncă, voluntarii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și cele care au depus cereri pentru ocuparea unui loc de muncă, precum și persoanele care exercită autoritatea, îndatoririle sau responsabilitățile unui angajator” a scris MInisterul Muncii și Protecției Sociale pe pagina oficială de Facebook.
 
Raport șocant: Muncitorii români, tratați ca sclavii în Germania. Salarii sub minimul legal, concedieri fără preaviz, sume excesive pentru cazare