MENIU

Ministerul Mediului: Plajele de pe litoral sunt gata să primească turiștii

Sursa foto: Arhivă

Pregătirea plajelor de pe litoralul românesc pentru sezonul estival s-a încheiat, iar acestea sunt gata să primească turiștii, a anunțat marți Ministerul Mediului.

Potrivit Ministerului Mediului, după ce au fost curățate manual și mecanic, după ce au fost afânate și nivelate, suprafețele de nisip de pe litoral sunt gata să primească turiștii.

Pregătirea plajelor a început la jumătatea lunii februarie.

Administrația Apele Române Dobrogea Litoral a anunțat că în perioada de pregătire a plajelor au fost demontate gardurile de stuf pe o lungime de 7.000 de metri liniari care au fost amplasate înainte de sezonul rece.

De asemenea, cantitatea de deșeuri adunată în perioada de pregătire a plajelor se ridică la 40 de tone.

Plajele au fost predate celor 407 agenți economici care dețin contracte de închiriere. Îngrijirea plajelor în timpul verii va cădea în sarcina acestora.

Apele Române Dobrogea Litoral administrează 376 de hectare de plaje.

Mai multe articole despre:
Ministerul Mediului plaje litoral turisti litoral