Ministerul Finanțelor a lansat patru emisiuni de titluri de stat în cadrul programului ,,Tezaur”
Cele patru emisiuni de stat au scandențe la 1, 2, 3 şi 5 ani și dobânzi de 3,5%, 4%, 4,25% şi 4,75%. Titlurile de stat pot fi cumpărate până la finalul lunii. Plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice a fost eliminată.
Titlurile de stat pot fi cumpărate între 1-31 iulie de la unităţile Trezoreriei Statului; între 1-29 iulie prin Compania Naţională Poşta Română pentru mediul rural şi 1-30 iulie pentru mediul urban prin Compania Naţională Poşta Română.
Ministerul Finanțelor recomandă aceste emisiuni ca alternativă de economisire. Persoanele interesate trebuie să aibă peste 18 ani. Titlurile de stat au o valoare nominală de un leu, sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea, potrivit Agerpres.
Prospectul de emisiune şi eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.gov.ro