MENIU

Ministerul Educației, despre filmul anti-avort prezentat elevilor: Trebuie să încetăm....

Secretarul de stat din Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Gabriel Liviu Ispas, a recomandat profesorilor să fie mai prudenți în activitatea din școli, referindu-se la filmul prezentat de un profesor de religie unor elevi din Vaslui, adăugând că "abordarea dură" trebuie să înceteze.

Gabriel Liviu Ispas, aflat la Constanța la conferința națională cu tema “Rolul autorităților locale în reformarea învățământului românesc”, a declarat că a citit despre incidentul din Vaslui, iar cazul ar trebui analizat atent de ISJ, potrivit Mediafax.

"Am citit și comentariile din spațiul public și cred că va fi nevoie ca, în momentul în care elevul va fi stabilizat, o comisie atât de la nivelul școlii, cât și de la nivelul ISJ să analizeze efectiv ce s-a întâmplat”, a spus Ispas.

Secretarul de stat din MECS crede că filmul nu ar fi trebuit prezentat la școală, pentru că "nu toți elevii din România vor să fie chirurgi și pot suporta imagini care pot să fie foarte directe”, iar profesorii ar trebui să fie mai atenți cu tipul de informații prezentate elevilor la ore.

"Personal cred că nu trebuia să fie vizionat acel film la oră. Trebuie să fim puțin mai atenți cu ce tip de mesaje dăm elevilor, ce tip de informații dăm. (...) Oricum aștept cu mare interes ce vor descoperi cei din școală, respectiv cei din Inspectorat, însă pentru toți profesorii, mai ales pentru profesorii de religie, recomandarea ar fi să fie mult mai prudenți în ceea ce fac la oră”, a declarat Gabriel Liviu Ispas, adăugând că nu era treaba profesorului de religie să aibă astfel de discuții cu elevii.

"Era treaba profesorului de religie să aibă astfel de discuții cu elevii? Categoric, nu. Am spus-o de mai multe ori și o spun în continuare: chiar dacă eu cred că este important ca elevii să aibă noțiuni despre religia lor, trebuie să încetăm să avem o abordare dură. (...) Nu cred că un profesor de religie se poate transforma într-o dimineață într-un psiholog sau un pedagog și nici măcar în consilier școlar. Dacă vrea să fie consilier școlar, să se ducă să fie consilier școlar, dar să nu mai amestece lucrurile și tendința asta de exagerare ne face foarte mult rău”, a conchis Ispas.

Miercuri, un profesor de religie a prezentat unor elevi ai Liceului "Emil Racoviță” din Vaslui un film despre avorturi, iar un elev în vârstă de 17 ani a leșinat în timpul vizionării. Ulterior, profesorul de religie Gabriel Vrânceanu a declarat pentru Mediafax, că a prezentat elevilor filmul pentru ca aceștia să "perceapă păcatul avortului".

Inspectoratul Școlar Județean a început o anchetă în acest caz, iar Comisia de disciplină din cadrul liceului vasluian se va pronunța, în termen de o lună, asupra faptei profesorului.