MENIU

Ministerul Dezvoltării anunță plăți de aproape 70 de milioane de lei pentru investiții prin PNDL

<p>Bani pentru proiectul PNDL</p>

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, vineri, suma de 69.095.289,32 de lei în vederea decontării facturilor pentru 132 de obiective de investiţii realizate în primele două etape ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Potrivit unui comunicat al MDLPA transmis AGERPRES, pentru etapa I, a fost achitată suma de 8.485.342,66 de lei pentru 15 obiective, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate facturi în valoare de 60.609.946,66 de lei pentru 117 obiective.

Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA - https://mdlpa.ro/pages/plati.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea 'Lucrări Publice', 'Programul naţional de dezvoltare locală', rubrica 'Obiectivele de investiţii', iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea 'Plăţi', se precizează în comunicat.

Mai multe articole despre:
ministerul dezvoltarii pndl