Ministerul Culturii lansează programul “Cumințenia Pământului”: Aici este vorba de un efort național
Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că programul de donații “Cumințenia Pământului” a început, iar că cine vrea să ajute la readucerea sculpturii care poartă semnătura lui Constantin Brâncuși în patrimoniul național, poate să participe la acest efort național.
“Suntem într-o procedură de selecție a companiilor care vor dori să lucreze pentru noi pro bono, fără avantaje materiale. Este un efort național, un efort de donație, nu poate fi vorba de un beneficiu al niciunuia care dorește să ne ajute. Oricine dorește să ne ajute poate să o facă pentru că ne dorim cu toții ca această lucrare să rămână în patrimoniul public”, a explicat Vlad Alexandrescu.
Totodată, acesta a precizat că Ministerul Culturii va dezvolta și mai multe mecanisme pentru donații, însă după ce vor fi eliminate toate riscurile.
“Studiem și alte mecanisme de a-i antrena pe donatori. Posibilitatea de a face teledonuri, donații prin SMS-uri, dar toate acestea sunt la nivel de studiu pentru că trebuie să ne asigurăm că toate persoanele care donează pot fi identificate. De asemenea, e foarte important ca nimeni dintre cei care intermediază să nu facă beneficii. Aici nu-i vorba de beneficii, de câștig, este vorba de a participa la un efort comun al oamenilor din această țară cât și din diaspora”, a susținut Alexandrescu.
"Ca ministru al Culturii și cel care a semnat deschiderea conturilor, am participat în mod simbolic, depunând primul o sumă modestă, o sumă simbolică, de 100 de euro", a mai declarat acesta
El a precizat că informații despre subscripția națională pot fi găsite și pe pagina cuminteniapamantului.ro.
Pe 16 martie, Guvernul a anunțat public intenția de a achiziționa sculptura "Cumințenia Pământului", una dintre cele mai importante lucrări din opera lui Constantin Brâncuși, printr-un efort comun susținut de stat și de cetățenii săi.
Subscripția publică are ca obiectiv colectarea sumei de 6 milioane de euro, bani care se vor adăuga celor 5 milioane alocate de Guvern pentru achiziția sculpturii.